Prima pagină » Social » Maşină de 50.000 de euro, furată din Germania, depistată de poliţiştii de frontieră români

Maşină de 50.000 de euro, furată din Germania, depistată de poliţiştii de frontieră români

Un autoturism în valoare de 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania, a fost depistat de poliţiştii de frontieră români la punctul de trecere a graniţei Petea, la volanul maşinii fiind un cetăţean român.
Maşină de 50.000 de euro, furată din Germania, depistată de poliţiştii de frontieră români

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, emis marţi, autoturismul de lux, fabricat în 2017, a fost depistat de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, acesta fiind căutat de autorităţile din Germania.

Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că maşina figurează în bazele de date ca fiind furată, alerta fiind introdusă în urmă cu câteva zile de către autorităţile din Germania.

În acest caz se efectuează cercetări pentru tăinuire, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea anchetei.