Video Maşini blocate în coloane pe DN 22. În mai multe şcoli din judeţul Tulcea cursurile sunt suspendate | FOTO, VIDEO

Pe Drumul Naţional 22, în judeţul Tulcea, sunt coloane de maşini care stau în coloană, din cauza zăpezii depuse, joi, pe carosabil. Pentru sigurnaţă, mai multe femei însărcinate au fost duse la spital. Cursurile vor fi suspendate, vineri, în 18 unităţi de învăţământ din Tulcea, din cauza vremii.

Urmărește
1003 afișări

Reprezentanţii ISJ Tulcea au declarat, joi seara, că sunt afectate de decizia suspendării cursurilor Şcoala Gimnazială Nalbant, Şcoala Gimnazială Nufăru, Şcoala Gimnazială Valea Nucarilor, Şcoala Gimnazială C. A. Rosetti, Colegiul agricol "Nicolae Cornateanu", Şcoala Gimnazială Bestepe, Şcoala Gimnazială Ceatalchioi, Şcoala Gimnazială Murighiol, Liceul tehnologic Vasile Bacalu Mahmudia, Liceul Teoretic "Jean Bart" Sulina, Şcoală Gimnazială Frecăţei, Şcoala Gimnazială Chilia, Şcoala Gimnazială Sarichioi, Şcoala Gimnazială Stejaru, Liceul "Dimitrie Cantemir" Babadag, Şcoala Gimnazială Valea Teilor, Şcoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu şi Şcoala Gimnazială Hamcearca.

Potrivit ISU „Delta”, circulaţia este blocată, la ora transmiterii acestei ştiri, pe DN22, în zona localităţii tulcene Cataloi, unde aproximativ 50 de vehicule sunt oprite în coloană.

În zonă s-a deplasat o volă de mare capacitate pentru deblocarea drumului şi se intervine şi cu alte utilaje, cu 10 jandarmi şi 10 pompieri care intervin cu lopeţi.

De asemenea, pompierii au intervenit pentru preluarea mai multor gravide care se apropiau de momentul naşterii, din Ostrov şi Ceamurlia de Sus, acestea fiind transportate, pentru siguranţă, la spitalele din Tulcea şi Măcin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici