Măsurile luate de alte capitale europene pentru a reduce poluarea şi aglomeraţia din trafic

Reglemetările accesului urban au rolul de a limita sau restricţiona accesul vehiculelor într-o anumită zonă a oraşului şi ajută la gestionarea problemelor ca poluarea aerului, reducerea zgomotulului şi a aglomeraţiei. Primarul Gabriela Firea a anunţat un prim proiect legat de accesul maşinilor.

Urmărește
1886 afișări
Imaginea articolului  Măsurile luate de alte capitale europene pentru a reduce poluarea şi aglomeraţia din trafic

Măsurile luate de alte capitale europene pentru a reduce poluarea şi aglomeraţia din trafic

În Uniunea Europeană există mai multe modalităţi de reglementare a accesului urban: reguli aferente zonelor cu emisii reduse, taxe de trecere urbană, reglementări cheie pentru căile de acces şi planuri de poluare urgente sau reguli pentru zone cu emisii zero.

Zonele cu emisii reduse (LEZ-urile) sunt spaţiile în care vehiculele cu emisii ridicate nu pot avea acces, sau accesul lor este taxat pentru a reduce particulele fine, emisiile de dioxid de azot şi ozon, cei mai importanţi factori poluanţi din Europa. Nu pot pătrunde de obicei, în aceste zone autobuzele, autocarele, autovehiculele grele care transportă mărfuri. În situaţii excepţionale este interzis accesul şi pentru microbuze, maşini şi motociclete. LEZ-urile funcţionează 24/h tot parcursul anului, singura excepţie o reprezintă LEZ-urile din Italia care nu funcţionează permanent.

Taxele de trecere urbană sunt o altă modalitate de a reduce traficul şi aglomeraţia, de asemenea au ca scop facilitarea accesului vehiculelor companiilor de livrări. Acestea se aplică în puncte exacte, pe rute limitate, pe anumite străzi, poduri.

Reglemetările cheie reprezită o serie de măsuri speciale aplicate anumitor zone ale oraşelor şi pot cuprinde limitarea vitezei, interzicerea traficului noaptea, limita vitezei noaptea, interzicerea traficului pe anumite sectoare.

Planurile de poluare urgente acoperă o întreagă regiune şi sunt aplicate după un număr de zile de poluare a aerului ridicată. Printre potenţialele măsuri se numără limitele de viteză, standardele de emisii sau interdicţiile pentru vehicule.

Zonele cu emisii zero permit doar accesul vehiculelor cu motoare electrice, bicicletelor sau pietonilor. Unele zone nu permit traficul vehiculelor deloc, oferind accesul doar bicicliştilor şi pietonilor.

România aplică o singură modalitate de restricţionare a traficului în prezent, prin limitarea accesului în anumite zone. Oraşele în care traficul este oprit pe anumite tronsoane sunt Bucureşti şi Suceava, Aceeaşi modalitate şi singura este aplicată şi de către vecinii noştri bulgari, în Sofia. Ungaria aplică aceeaşi metodă în Budapesta, luând uneori şi măsuri de urgenţă împotriva poluării în capitală.

În Franţa, cele mai numeroase restricţii urbane sunt planurile de poluare urgente. Acestea sunt cel mai des înregistrate în Paris, Strasbourg, Lyon, Grenoble, Toulouse. De asemenea, Franţa are zone cu emisii reduse în Paris, Lyon, Strasbourg, Greater Paris şi Grenoble.

Belgia înregistrează zone cu emisii reduse în Bruxelles (unde deseori aplică şi planuri de poluare urgente), Antwerpen, Gent şi Mechelen.

Austria utilizează numeroase limitări cheie ale traficului precum limitele de viteză, interzicerea traficului sau limitarea vitezei pe timpul nopţii. De asemenea, în Austria există zone cu emisii reduse Viena, Burgenland, Graz, Niederösterreich, Oberösterreich şi Steiermark.

Marea Britanie are numeroase zone cu emisii reduse în Londra, Birmingham, Aberdeen, Bath, Brighton, Dundee, Edinburgh, Glasgow, Leeds, Leicester, Norwich, Nottingham, Oxford. De asemenea, aplică măsuri cheie şi taxe de acces în Londra, Durham şi Dartford.

Germania înregistrează în Berlin şi în încă 81 de oraşe zone cu emisii reduse şi aplică reglementări cheie în alte 14 oraşe precum Stuttgart, München şi Leipzig.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat, miercuri, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici