- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MDRT ar putea prelua proiectul de realizare a Canalului Dunăre-Bucureşti
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri seară, la Mamaia, că ministerul pe carte îl conduce ar putea prelua proiectul de realizare a Canalului Dunăre - Bucureşti, pe care să îl includă în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
MDRT ar putea prelua proiectul de realizare a Canalului Dunăre-Bucureşti (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)
Prezentă în staţiunea Mamaia la lucrările Conferinţei de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării, ministrul Elena Udrea a declarat că unul dintre proiectele pe care România le-ar putea realiza în cadrul acestei strategii europene este cel al Canalului Dunăre - Bucureşti, care ar urma să lege Capitala de coridorul Paneuropean de Transport nr.7, printr-o cale navigabilă având o capacitate de transport de până la 20 de milioane de tone pe an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
"Prin acest proiect urmărim legarea Capitalei la Dunăre, creând din Bucureşti o capitală dunăreană", a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a precizat că ar fi şi alte consecinţe economice ale acestui proiect, "care datează de decenii".
"Una din aceste consecienţe este scoaterea de sub efectul inundaţiilor a aproximativ 30.000 de hectare terenuri agricole şi a 11 localităţi, asigurarea necesarului de apă pentru irigarea a 150.000 de hectare de teren arabil şi pentru alimentarea localităţilor limitrofe, la care se adaugă amenajări pentru piscicultură, dezvoltarea agrementului şi turismului în zonă, cu influenţe ecologice favorabile", a mai spus Elena Udrea.
Ea a precizat că acesta este un proiect gândit să fie preluat de MDRT, având în vedere relevanţa pe care acest minister, care se ocupă de dezvoltare regională, trebuie să o aibă în construcţia noii strategii europene a dunării.
"Ministerul susţine acest proiect şi intenţionează să îl includă în această strategie europeană. În opnia mea, având în vedere costurile, proiectul trebuie realizat în parteneriat public-privat", a adăugat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Comisia Europeană, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului organizează, în perioada 9 - 11 iunie, la Constanţa şi Tulcea, Conferinţa de închidere a procesului de consultare publică cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunării, care cuprinde dezbateri cu privire la priorităţile şi obiectivele care urmează a fi incluse în Planul de Acţiune elaborat de Comisia Europeană, pe baza contribuţiilor naţionale.
În acest context, vor avea loc trei grupuri de lucru dedicate dezbaterilor pe cele trei domenii prioritare ale Strategiei - conectivitate, protecţia mediului şi dezvoltare socio-economică. Participanţii la conferinţă vor prezenta idei de proiecte de interes naţional sau de cooperare teritorială, care să fie dezvoltate sub egida Strategiei Dunării şi care să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO