- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.01.2014, 13:30)
- Roxana Alexe , Mona Hera
Medic: Dacă nu erau găsiţi aseară, sigur nu rezistau până dimineaţă şi am fi vorbit despre şapte morţi
Coordonatorul naţional de transplant Victor Zota a declarat, marţi, că dacă victimele accidentului aviatic nu ar fi fost găsite luni seară, până dimineaţă am fi vorbit despre şapte morţi, spunând că aceştia nu ar fi rezistat pentru că, pe lângă traumatisme, erau şi în şoc hipotermic.
Urmărește
3439 afișări
Victor Zota (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Victor Zota a spus că toate cele şapte victime erau în şoc hipotermic, dar bărbaţii, fiind mai solizi şi cu constituţie atletică, au rezistat, spre deosebire de fată, care, "fiind mai firavă", nu a rezistat.
"Este greu de zis dacă ar fi supravieţuit, o să vedem după necropsie. Pot să vă confirm că, dacă nu ar fi fost găsiţi aseară, până dimineaţă am fi vorbit despre şapte morţi. Nu puteau să treacă peste noapte", a spus Zota, întrebat dacă crede că ar fi fost salvate şi cele două persoane decedate în cazul în care s-ar fi intervenit mai repede.
El a mai spus că a fost "o operaţiune îngrozitoare" şi că s-a aflat în contact pe telefon cu medicul Radu Zamfir, căruia i-a dat indicaţii spunându-i să aprindă un foc şi să facă zgomot cu fiare, pentru a fi localizaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"A fost o operaţiune îngrozitoare. (...) Cert este că după ce s-a întunecat lucrurile au căpătat o întosătură extrem de nefavorabilă, în ultima convorbire doctorul Zamfir mi-a spus că dacă mai durează mult nu ştie dacă mai rezistă", a mai spus Zota.
În ceea ce o priveşte pe tânăra care şi-a pierdut viaţa, el a spus că aceasta era o studentă în anul V care mai participase la prelevări de organe, făcea voluntariat şi "era dedicată meseriei cum rar găseşti".
"În mod normal nu aceasta este echipa (de transplant - n.r.), a fost o coincidenţă cu cursul care se ţine de prelevare de organe. În felul acesta au ajuns ceilalţi trei medici să facă parte din echipa de transplant", a adăugat medicul Victor Zota.
Pilotul Adrian Iovan şi o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi-au pierdut viaţa după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Unul dintre medicii din aeronavă a reuşi să sune la 112, la ora 16.16, anunţând incidentul.
La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Citeşte şi:
Mărturia unui localnic salvator: Răniţii strigau de durere, unul avea picioarele rupte, i-am făcut targă din copaci. Le-am dat hainele mele, le-am făcut foc, trebuia să îi ajut să se încălzească
Citeşte şi:
Şeful Salvamont Vlădeasa: Operaţiunea de salvare a fost o adevărată nebunie. Marele noroc au fost localnicii. Cum a decurs operaţiunea
Citeşte şi:
Şeful Poliţiei Române: Toate probele ridicate de la accidentul aviatic vor fi valorificate cât mai repede
Citeşte şi:
Declaraţia unuia dintre salvatori: N-am avut coordonate clare ale locului accidentului, nimeni nu prea ştia nimic. Avionul era rupt în foarte multe bucăţi
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește și: Declaraţia unuia dintre salvatori: N-am avut coordonate clare ale locului accidentului, nimeni nu prea ştia nimic. Avionul era rupt în foarte multe bucăţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:40
Deputat PSD, despre o candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale: Ar fi o aventură personală
-
astăzi, 11:35