Medicii de familie vor primi 105 lei pentru monitorizarea pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare de Covid-19

Medicii de familie vor monitoriza pacienţii infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome uşoare, ei urmând să deconteze câte 105 lei pe caz, anunţă Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Urmărește
886 afișări
Imaginea articolului Medicii de familie vor primi 105 lei pentru monitorizarea pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare de Covid-19

Decizie a Guvernului: Medicii de familie vor putea deconta serviciile acordate pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare de Covid-19.

Pacienţii infectaţi, asimptomatici, şi cei cu simptome uşoare vor fi monitorizaţi de medicii de familie, iar în această privinţă, medici de familie vor avea posibilitatea sa deconteze aceste prestaţii medicale în suma de 105 lei pe caz din bugetul CNAS, a anunţat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului..

El mai afirmă că medicii de familie vor putea elibera certificatele necesare pentru concediile medicale aferente.

„Este un act normativ, o ordonanţă de urgenţă importantă, adoptată după consultarea tuturor specialiştilor implicaţi în combaterea epidemiei şi e o soluţie adaptată la situaţia actuală, într-o evoluţie care pune la grea încercare sistemul sanitar românesc.

Implicarea medicilor de familie e esenţială pentru reducerea presiunii pe sistemul medical de urgenţă şi guvernul face un apel catre toţi medicii de familie să fie alături de colegii din sistemul medical în efortul de limitare a infecţiilor şi să ajute în cazul pacienţilor asimptomatici sau cu forme uşoare, în aşa fel încât aceştia să nu trebuiască să mai meargă la spital pentru a primi actele care să ateste infecţia cu coronavirus”, transmite Dancă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici