Video VIDEO | Medicii, trimişi în linia întâi chiar dacă au boli cronice. Horaţiu Moldovan: Şi eu am diabet, dar îmi fac profesia

  • În România, peste 1000 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus iar trei dintre acestea au murit
  • Managerul Federaţiei Solidaritatea Sanitară spune că medicii care au şi alte boli precum diabet sau boli de inimă ar fi trebuit scoşi din linia întâi
  • Prof Dr Horatiu Moldovan: exceptarea trebuie facuta doar in cazuri punctuale
Urmărește
4087 afișări
Sergiu este asistent medical de ATI şi este internat în Spitalul Judeţean din Sibiu din data de 27 martie. A trecut deja până acum prin două seturi de teste care au ieşit pozitive. Asistentul a intrat în contact cu pacienţi cu covid 19 chiar dacă are şi diabet.
 
„Se pare că la persoanele diabetice virusul rezistă mai mult în corp. Şi al patrulea test a ieşit pozitiv. Mi e dor de cei de acasă, de familie, de prieteni, dar sperăm să fie bine şi să pot pleca. Nu am temperatură, nu tuşesc, pulmonar nu se mai aude nimic, atâta doaar că sunt aici închis”, a spus acesta. 
 
Tot diabet zaharat avea şi asistenta în vârstă de 42 de ani din Ţăndărei care a murit săptămâna trecută după ce a fost depistată pozitiv. Lucra tot în prima linie. 
 
Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au prezentat autorităţilor încă de la jumătatea lunii martie o grilă de risc a personalului medical. Medicii şi asistenţii care au şi alte boli, precum cele cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice, hipertensiune, cancer ar fi trebuit scoşi din linia întâi din cauza riscului crescut de mortalitate, au propus reprezentanţii Federaţiei. 
 
„Ministerul Sănătăţii a greşit-o enorm din acest punct de vedere. Nu a vrut să ţină cont de această grilă de ierarhizare şi ne vom trezi cu salariaţi aflaţi la risc, din nefericire. Sperăm să fie foarte puţine cazurile de deces. Au ştiut şi nu au vrut ia măsuri”, a spus Viorel Rotilă, manager Federaţia Solidaritatea Sanitară din România. 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că excepţiile trebuie să apară doar în cazuri punctuale. 
 
„Nu trebuie să facem această exceptare decât în cazuri punctuale, care trebuie să facă obiectul unei analize medicale oficiale. Există forme foarte benigne, majoritatea dintre ele, atât de hipertensiune, cât şi de diabet. De exemplu, şi eu sunt diabetic, dar asta nu înseamnă că nu pot să-mi exercit profesia. O măsură globală ar duce la dezorganizarea sistemului de sănătate”, a spus doctorul Horaţiu Modovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
 
Până  acum, în România, numărul cadrelor medicale care s-au infectat cu noul coronavirus a ajuns la 1031. Trei dintre acestea au murit. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici