Prima pagină » Social » Medicul din Timişoara, acuzat că şi-a snopit copilul în bătaie pentru că ar fi luat note mici la şcoală, reţinut

Medicul din Timişoara, acuzat că şi-a snopit copilul în bătaie pentru că ar fi luat note mici la şcoală, reţinut

Medicul din Timişoara acuzat că şi-a bătut copilul pentru că ar fi luat note mici la şcoală a fost reţinut, marţi seara, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru loviri şi alte violenţe raportat la violenţa în familie.
Medicul din Timişoara, acuzat că şi-a snopit copilul în bătaie pentru că ar fi luat note mici la şcoală, reţinut

Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, medicul acuzat că şi-a bătut copilul de 13 ani a fost reţinut marţi seara.

Poliţiştii au schimbat şi încadrarea juridică a faptelor pentru care acesta este cercetat din rele tratamente aplicate minorului în lovire şi alte violenţe raportat la violenţa în familie.

Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, iar copilul de 13 ani a fost internat în spital în urma agresiunii. „Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, copilul fiind internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ordinul de restricţie a fost emis luni, după ce copilul a fost externat şi audiat în prezenţa mamei, a avocatului şi a unei asistente a DGASPC Timiş”, a spus Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul care şi-a agresat copilul este medic la un spital din Timişoara. Potrivit aceloraşi surse, copilul a fost bătut pentru că a primit note mai mici la şcoală.