Mesajul şefei de promoţie a unei şcoli de Poliţie către colegi: Nu uitaţi că sunteţi oameni

Viitorii poliţişti să îşi păstreze principiile, să fie schimbarea de care este nevoie şi să nu uite că, înainte de a fi poliţişti, sunt oameni - este mesajul către colegi al şefei de promoţie a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, la absolvire.

Urmărește
19804 afișări
Imaginea articolului Mesajul şefei de promoţie a unei şcoli de Poliţie către colegi: Nu uitaţi că sunteţi oameni

Mesajul şefei de promoţie a unei şcoli de Poliţie către colegi: Nu uitaţi că sunteţi oameni

Şefa de promoţie a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Andreea-Elena Scafeş, a spus, vineri, adresându-se colegilor la festivitatea de absolvire, că aceştia trebuie să încerce să fie schimbarea de care este nevoie.

„Fiţi mândri că aţi reuşit. Păstraţi-vă principiile, implicaţi-vă şi încercaţi să fiţi schimbarea de care este nevoie. Onoraţi jurământul pe care l-aţi depus astăzi şi, poate cel mai important, nu uitaţi că, înainte de a fi poliţişti, sunteţi oameni”, a spus Andreea-Elena Scafeş.

Ea din judeţul Suceava şi a absolvit Şcoala de agenţi de poliţie ca şef de promoţie, cu media 9,90.

La festivitatea de acordare a gradului profesional de agent de poliţie au participat, printre alţii, adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Carmen Camelia Ţuicu, mitropolitul Clujului, IPS Andrei, autorităţi locale şi judeţene.

Cei 287 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, 158 de băieţi şi 129 de fete, se vor prezenta în 2 decembrie la sediile unităţilor de poliţie la care au fost repartizaţi.

Toţi agenţii au fost pregătiţi pentru specializările Ordine publică, iar o parte dintre aceştia au parcurs module diferenţiate de Investigaţii criminale şi Cercetarea criminalistică a infracţiunilor.

Şcoala de poliţie clujeană a fost înfiinţată în 2004 şi a pregătit, până în prezent, 17 serii de elevi, reprezentând peste 4.500 de agenţi de poliţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici