Mihai Răzvan Ungureanu: E şi vina mea şi a partidelor că s-a ajuns la suspendare, pentru că nu ne-am revoltat

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este şi vina sa şi a partidelor politice pentru că s-a ajuns în situaţia în care poate fi pusă în practică a doua oară tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

Urmărește
1977 afișări
Imaginea articolului Mihai Răzvan Ungureanu: E şi vina mea şi a partidelor că s-a ajuns la suspendare, pentru că nu ne-am revoltat

Mihai Răzvan Ungureanu: E şi vina mea şi a partidelor că s-a ajuns la suspendare, pentru că nu ne-am revoltat (Imagine: Raul Stef / MediafaxFoto)

"Astăzi, România este în domeniul irealului. Ce se întâmplă în România este incredibil. Contemplăm de ani de zile tema suspendării preşedintelui, cu care ne-au intoxicat domnii Ponta, Antonescu, Voiculescu. Dar este şi vina noastră, a mea, a partidelor politice pentru că s-a ajuns în situaţia în care poate să fie pusă în practică a doua oară tema suspendării preşedintelui, pentru că nu ne-am revoltat la ideea că trebuie să fie suspendat pentru că unora nu le place de el sau pentru că a scăzut în sondaje", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El crede că acest lucru se întâmplă şi pentru că nimeni nu a spus clar că preşedintele ţării este ales cu votul a milioane de români şi că votul nu poate fi pus pe picior de egalitate cu sondajele de opinie "mai mult sau mai puţin măsluite".

"Pentru că am filosofat pe tema suspendării fără să discutăm serios care sunt încălcările grave produse asupra Constituţiei. Pentru că nu am vorbit despre situaţia în care suspendarea se produce înaintea oricărei fapte prezumate. Ce încălcare gravă a Constituţiei a făcut preşedintele Băsescu? După ziua de ieri, când am văzut cu toţii ce înseamnă încălcarea gravă a Constituţiei, cine îmi poate spune ce faptă similară a făcut preşedintele?", a arătat Mihai Răzvan Ungureanu.

Fostul premier a menţionat că Traian Băsescu este preşedintele României, ales de milioane de români, "şi nu o dată, ci de trei ori", are un mandat de 5 ani, constituţional, "indiferent de ce spun sondajele de opinie".

"Cine sunt şi pe cine îi reprezintă domnii Ponta şi Antonescu? Câte voturi concrete au ei în spate? Ce-i legitimează?", a precizat Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că l-a auzit pe Victor Ponta spunând că este legitimat de Parlament şi implicit de votul a milioane de români.

"Când l-au votat pe domnul Ponta milioane de români? Este un prim-ministru votat de un Parlament cumpărat, de o majoritate ilegitim construită, profund imorală. Este un prim-ministru al trocului politic mizerabil, un prim-ministru care a plagiat, care apără furtul intelectual şi care este ajutat de un politician fără cea mai mică experienţă administrativă", a apreciat Ungureanu.

El se întreabă ce înseamnă săptămâni fără preşedinte şi cât costă un referendum.

"Cum se vor resimţi în traiul nostru abuzurile incredibile ale USL? Ce înseamnă săptămâni fără preşedinte? Ce înseamnă şi cât costă un referendum şi aşa mai departe? Sacrificiile din ultimii ani au fost aşadar inutile. Faptul că România era stabilizată economic acum două luni e deja istorie. Astăzi, economic suntem conduşi, în mod criminal, spre prăpastie, credibilitatea României este nulă, imaginea României tinde către minus infinit. Încet, dar sigur, mulţumită uzurpatorilor din USL devenim o naţiune paria", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici