- Home
- Social
- IAŞI, (02.10.2024, 12:59)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Mii de euro primiţi pentru a face rost de certificate medico-legale false emise de IML Iaşi
Procurorii ieşeni au dispus arestarea preventivă a unui inculpat acuzat că a pretins bani de la persoane pe care le-a convins că are influenţă asupra cadrelor medicale din cadrul IML Iaşi pentru a le determina să emită certificate medico-legale false.
Urmărește
244 afișări
Mii de euro primiţi pentru a face rost de certificate medico-legale false emise de IML Iaşi
Tribunalul Iaşi a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a dispus, miercuri, arestarea preventivă a inculpatului C.E., zis „G.” pe o perioadă de 30 de zile. Acesta este acuzat de trafic de influenţă (două fapte).
Anchetatorii au reţinut că în 30 iulie, inculpatul C.E., zis „G.” a pretins în mod direct, pentru sine, suma de 500 de euro de la martorul denunţător F.B., lăsându-l să se creadă că are influenţă asupra cadrelor medicale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi asupra cărora va interveni pentru a-i determina să elibereze un supliment/nou certificat medico-legal care să ateste un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare faţă de numărul de 25-30 de zile, reţinut iniţial prin certificatul medico-legal emis de IML Iaşi.
De asemenea, în toamna anului 2023, ulterior datei de 17 octombrie 2023 (când a avut loc un eveniment rutier), inculpatul C.E., zis „G.” a pretins în mod direct, pentru sine şi a primit suma totală de 2900 euro în 4 tranşe (o tranşă de 1.000 euro, o tranşă de 1.000 euro, o tranşă de 700 euro şi o tranşă de 200 euro), de la martorul denunţător V.B.I. lăsându-l să se creadă că are influenţă asupra cadrelor medicale din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi, asupra cărora va interveni pentru a le determina să emită în mod fraudulos un raport de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei în care să se reţină o valoare mai mică, mai scăzută decât cea rezultată iniţial. La a proba I alcoolemia a fost de 2,64 g %0, iar la proba a doua -2,51 g %0, potrivit Buletinului de Analiză Toxicologică emis de IML Iaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Din prima zi de mandat, Trump semnează ordine executive cu consecințe majore: Începe deportarea în masă a imigranților, pune capăt dreptului la cetățenie prin naștere, grațiază inculpații de la Capitoliu. Ce alte decizii a luat Președintele SUA
-
Războiul din Ucraina, ziua 1063. UE intenţionează să elimine combustibilii fosili din Rusia / Erdogan intenţionează să discute cu Trump despre încetarea războiului Rusiei în Ucraina
-
Donald Trump a graţiat 1.500 de inculpaţi după asaltul Capitoliului din 2021
-
SUA ies din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi din Acordul climatic de la Paris
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Sondaj Avangarde: Care este intenția de vot a românilor în 2025 și în ce candidați au încredere pentru prezidențiale?
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Rata şomajului a crescut în luna august
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum a început succesul lui Trump? Președintele și-a construit popularitatea prin afaceri, apariții TV regulate și expunere uriașă
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
CANCAN.RO
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii mai mari cu 420 de lei, după indexarea din 2025
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:04
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. UE intenţionează să elimine combustibilii fosili din Rusia / Erdogan intenţionează să discute cu Trump despre încetarea războiului Rusiei în Ucraina
-
astăzi, 07:29
Moldova şi regiunea separatistă Transnistria se apropie de un acord privind furnizarea de gaze