Poliţiştii din Prahova au făcut miercuri cinci percheziţii la trei persoane implicate în furturi de produse petroliere din parcul de extracţie al unei firme, dar şi la parcul respectiv şi la punctul de lucru al unei societăţi comerciale.
Oamenii legii au ridicat, în vederea cercetărilor, 6.000 de litri de produse petroliere, dar şi 150 de recipiente, de diferite dimensiuni, şi o instalaţie folosită la sustragerea produselor petroliere.
În urma percheziţiilor, cinci persoane au fost aduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.