Participanţii, printre care se numără şi zeci de cetăţeni moldoveni, au steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje printre care „Vrem Unirea” şi „Sângele apă nu se face. Unire!”.
Ei scandează „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Doar o ţară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, „Vrem frăţie, prin unire, pe vecie” şi „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară”.
Reprezentanţii organizatorului principal al marşului – Platforma Civică Acţiunea 2012 – spun că destinaţia marşului, respectiv Palatul Parlamentului, a fost aleasă întrucât la această instituţie „va intra în dezbatere legea pentru apropierea celor două state româneşti, semnată de peste 117.000 de români”.
Potrivit organizatorilor, evenimente similare au loc duminică la Paris, Roma, Barcelona şi New York, la iniţiativa comunităţilor de români şi moldoveni care lucrează în străinătate.