Video MINERII prinşi în mina Lupeni | Doi au fost scoşi din subteran, după 12 ore, conştienţi. Unul dintre ei, transportat la Spitalul Floreasca. Starea lui este extrem de gravă / Al treilea miner a murit | FOTO

Trei mineri au fost prinşi sub pământ, după ce o galerie din mina Lupeni s-a surpat, alţi opt angajaţi reuşind să iasă la timp. Accidentul a avut loc joi după-amiaza, iar potrivit primelor informaţii surparea s-a produs pe o lungime de 10 metri. În zonă au fost trimise şi două elicoptere SMURD, iar mai mulţi salvatori minieri au intervenit pentru scoaterea victimelor de sub pământ.

Urmărește
10530 afișări

6 OCTOMBRIE

UPDATE 10:59 

Minerul internat la Spitalul municipal din Petroşani este fotbalistul Raul Cismaşu, fost fundaş la Jiul Petroşani, Minerul Lupeni şi CS Vulcan, care în prezent joacă la Hercules Lupeni. Medicii spun că viaţa acestuia nu este în pericol.

În vârstă de 39 de ani, Cismaşiu e legitimat în prezent la Hercules Lupeni, formaţie care evoluează în Liga a IV-a Hunedoara. În urmă cu 13 ani, Cismaşiu evolua în eşalonul secund cu gruparea Minerul Lupeni, scrie prosport.ro.

Raul Cismaşiu a suferit mai multe contuzii şi politraumatisme, dar viaţa nu îi este în pericol, după accidentul produs în subteranul minei Lupeni din Valea Jiului.

UPDATE 10:32

Minerul internat la Spitalul municipal din Petroşani a suferit mai multe contuzii şi politraumatisme, dar viaţa nu îi este în pericol, după accidentul produs în subteranul minei Lupeni din Valea Jiului.

Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Szekely, a declarat, vineri, pentru corespondentul Mediafax, că minerul internat la Spitalul Municipal din Petroşani a suferit mai multe contuzii şi politraumatisme.

”Starea lui este mai bună decât a celui transportat la Floreasca şi viaţa nu îi este în pericol”, a spus prefectul judeţului Hunedoara.

Întrebat despre cauzele accidentului, Fabius Szekely a spus că ITM şi Poliţia au început anchete, iar experţii le vor stabili.

Prefectul intenţioneză să convoace, săptămâna viitoare, reprezentanţii Complexului Energetic, pentru a discuta cu ei despre probleme legate de coordonarea situaţiilor de urgenţă.

UPDATE 8:02

Opriţa, despre starea minerului: Starea este extrem de gravă. Muşchii au suferit leziune generalizată

Medicul Bogdan Opriţa a declarat, vineri dimineaţa, că starea minerului de la Lupeni, adus la Spitalul Floreasca din Bucureşti, este extrem de gravă şi instabilă, organismul său având de suferit din cauză că a fost supus "compresiunii" galeria unde a fost suprins.

"Starea pacientului este extrem de gravă. În momentul de faţă este în investigaţii. A venit cu un sindrom de strivire, care e o boală extrem de complexă şi care apare celor prinşi sub dărâmături, în general, şi duce la o dereglare a tuturor funcţiilor vitale ale organismului", a declarat medicul.

Bogdan Opriţa a precizat că următoarele ore şi zile sunt importante în stabilizarea pacientului, acesta având insuficienţă renală.

"Hipotermia nu era atât de gravă şi era un fenomen conex, care a avut darul să agraveze celelalte disfuncţii din organism. (..) Muşchii se topesc în timpul acestor leziuni şi produc inunndarea rinichilor. În momentul de faţă este instabil şi facem toate eforturile. Muşchii au suferit o leziune difuză generalizată din cauză că a fost suprins şi supus compresiunii în acea galerie. Întreg organismul lui prezintă o suferinţă generalizată", a mai spus Opriţa.

Un alt miner este internat în spital. Un alt treilea bărbat a decedat.

Accidentul de la Mina Lupeni a avut loc joi după-amiaza, în jurul orei 14. Opt mineri au reuşit să se salveze, însă trei au fost surprinşi de malul de pământ şi au rămas blocaţi în subteran.

UPDATE 7:16

Minerul care a murit prins în subteran la mina Lupeni avea 39 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Anemona Doda, a declarat că cel de-al treilea miner a murit. Anemona Doda a spus că acesta avea 39 de ani.

Primul miner a fost dus la Spitalul Floreasca, iar cel de-al doilea este la spitalul din Petroşani.

UPDATE 05.35Ministrul Energiei: Condiţiile de minerit nu sunt cele mai bune, dar mineritul în galerie presupune riscuri foarte mari, indiferent unde se produce

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, după ce un miner a murit în urma surpării unei galerii din mina Lupeni, că mineritul în galerie presupune riscuri foarte mari, indiferent în ce ţară se desfăşoară, dar în acelaşi timp condiţiile de minerit din România nu sunt cele mai bune.

"De când sunt ministru, nu am intrat într-o mină, dar anterior da. Condiţiile de minerit nu sunt cele mai bune, dar din păcate mineritul în galerie presupune riscuri foarte mari, indiferent unde se produce. Chiar dacă în ultima perioadă, în ultimii ani, Complexul Energetic Hunedoara şi în special minele au fost subfinanţate, în acest an, datorită unei situaţii economice mai bune a companiei, a existat posibilitatea achiziţiei de echipamente. Dacă aceasta a fost făcută întocmai, dacă nu a fost făcută ... de ce nu a fost făcută o să verificăm acest lucru, pot fi anumite probleme de legislaţie, de blocaj intern. Urmează ca aceste lucruri să se analizeze şi să se ia o decizie", a spus Toma Petcu.

Ministrul Energiei a precizat că va fi desfăşurată o investigaţie foarte exigentă în privinţa acestui incident.

"Verificarea noastră va fi foarte exigentă, dar nu vom comunica rezultatele exacte înainte de verificarea la fel de exigentă sau mai exigentă pe care o vor face cei de la ITM (n.a. - Inspectoratul Teritorial de Muncă). Ba mai mult, ITM-ul va cere opinia specialiştilor de la Institutul de Minerit din Petroşani. Vor exista şi puncte de vedere a unor experţi din zona universitară, asupra cauzelor incidentului. Nu este exclus ca şi Parchetul să ceară o expertiză, este dreptul lor şi sunt convins că o va face", a mai precizat Toma Petcu.

Ministrul Energiei consideră că intervenţia pentru scoaterea minerilor din subteran a fost în parametri optimi şi a felicitat echipa de salvatori.

"O să plec abia după ce o să am o discuţie cu cei opt mineri care au reuşit să iasă şi mi-aş dori să discut şi cu o parte dintre salvatori... pentru că eroii zilei de astăzi sunt salvatorii noştri, echipele de intervenţie care au făcut tot... gândiţi-vă că sunt 12-13 ore de la începutul intervenţiei şi am reuşit să scoatem toţi trei oamenii. Ei sunt eroii noştri, bineînţeles alături de cei de la ISU, de la ambulanţă, de la Jandarmerie, poliţie", a mai spus Toma Petcu.

UPDATE 05.00Primul miner salvat este în comă indusă şi este aşteptat să ajungă la Bucureşti, fiind transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca

"Primul pacient a decolat cu elicopterul, spre Bucureşti. În elicopter, la predare, a fost pus în comă indusă, adică este intubat. Sperăm să ajungă cu bine la Bucureşti", a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Potrivit autorităţilor, minerul care a fost transportat la Bucureşti are 24 de ani, cel internat la Petroşani are 39 de ani, iar cel care a decedat are 40 de ani.

UPDATE 04.55: Raed Arafat: Al doilea miner rănit este stabil şi rămâne internat la Petroşani

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că al doilea miner rănit în subteran în urma surpării unei galerii din mina Lupeni se află în stare stabilă şi va rămâne internat la spitalul din Petroşani.

"Informaţia despre al doilea miner este că este stabil şi nu sunt probleme deosebite cu el, aflându-se la Petroşani. Nu am informaţii că se impune vreo intervenţie în cazul lui în acest moment", a spus Raed Arafat, la Digi24.

Managerul spitalului din Petroşani a precizat că pacientul a suferit un traumatism toracic şi un traumatism cranio-cerebral, cu pierdere de cunoştinţă.

"Este un politraumatism prin accident de muncă. Pacientul este stabil hemodinamic şi respirator. Va fi internat probabil pe secţia Chirurgie, cel puţin primele 24 de ore. După ce vom face investigaţiile, ne vom lămuri în ceea ce priveşte diagnosticul. La prima vedere, este vorba despre un traumatism toracic, cu o suspiciune în ceea ce priveşte omoplatul drept, un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoştinţă şi un traumatism la nivelul membrului inferior stâng", a spus Alin Vasilescu, managerul spitalului din Petroşani, pentru Digi24.

UPDATE 04.37: Cel de-al treilea miner a fost scos la suprafaţă, fiind decedat. Trupul bărbatului a fost preluat de către Institutul de Medicină Legală (IML)

UPDATE 04.24: Ministrul Energiei: Al treilea miner a fost scos de sub dărâmături, dar nu are puls

"Salvatorii au ajuns la cel de-al treilea miner, au reuşit să-l scoată de sub dărâmături. Deocamdată, ei spun că nu are puls şi că nu dă semne de viaţă. Aşteptăm să fie scos la suprafaţă şi medicii SMURD să facă această analiză şi să constate, dacă este cazul, decesul. Apoi avem pregătit şi IML-ul, dacă se confirmă. Ne-am fi dorit cu siguranţă şi am făcut tot ce este posibil ca şi cel de-al treilea miner să fie scos în condiţii de siguranţă. Medicina legală o să constate cum a survenit decesul. Din momentul în care medicii vor stabili că este decedat, principalul nostru obiectiv este de a asigura un sprijin moral şi material pentru familia minerului", a declarat Toma Petcu.

UPDATE 02.35: După aproape 13 ore de la producerea incidentului, cel de-al doilea miner a fost scos din subteran, pe targăfiind conştient

Bărbatul a fost urcat într-o ambulanţă, iar medicii îi acordă primele îngrijiri medicale, urmând să fie dus, cel mai probabil, la Spitalul din Petroşani.

UPDATE 02.25: Ministrul Energiei: Cel de-al doilea miner iese pe picioarele lui; al treilea, identificat

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că al doilea miner blocat în subteran la mina Lupeni este într-o stare mai bună decât primul şi are o rană superficială la picior, iar la ora transmiterii acestei ştiri este urcat la suprafaţă.

Vreau să felicit salvatorii care au intrat în mină. Am reuşit să scoatem primul miner, sperăm să ne comunice medicii că e într-o stare bună. Cel de-al doilea urcă spre noi, scoatem şi al doilea miner în viaţă, cu o rană la picior, superficială”, a precizat Toma Petcu.

Ministrul Energiei a mai spus că salvatorii au ajuns în zona celui de-al treilea miner, însă nu au reuşit să comunice cu el, pentru că nu a fost scos de sub dărâmături.

Am ajuns în zona celui de-al treilea miner şi l-am identificat. Am încercat o comunicare cu el, dar nu am reuşit. Aşteptăm ca evoluţia scoaterii de acolo să fie bună. Cel de-al doilea miner iese pe picioarele lui, iar acum bătălia se duce pentru salvarea celui de-al treilea, nu l-au scos total de sub dărâmături. Primul miner era în mare parte îngropat în pământ, al doilea era într-o zonă unde a fost mai protejat şi nu a fost afectat. Cel de-al treilea e mai blocat decât ceilalţi doi", a mai declarat ministrul Energiei.

Primul miner a fost scos în jurul orei 1.30, la aproape 12 ore de la producerea accidentului de la mina Lupeni. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la Digi24, că acesta va fi transportat cu un elicopter la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

"Pacientul este stabil, este intubat, ventilat, are fractură de femur, fractură de humerus şi un traumatism toracic, este hipotermic. Doctoriţa Bratosin de la UPU Floreasca, cea care l-a evaluat la faţa locului, a decis ca el să fie transportat direct către elicopter. Al treilea miner a fost localizat, dar nu reacţionează deloc", a spus Arafat.

UPDATE 01.45Primul miner a fost scos din subteran, fiind conştient

Primul dintre minerii care au fost prinşi în subteran după surparea unei galerii din mina Lupeni a fost scos în viaţă, în timpul nopţii de joi spre vineri, de echipele de salvare, după aproape 12 ore, acesta urmând să fie evaluat medical.

Minerul va fi dus, în prima fază la Spitalul din Petroşani, unde va primi primele îngrijiiri medicale şi se va decide dacă trebuie să fie transferat sau nu la un spital de nivel superior.

Operaţiunea de salvare nu s-a încheiat, deoarece încă doi mineri sunt prinşi în subteran.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că s-a putut discuta cu al doilea miner, care este conştient şi cooperant. Şi despre al treilea miner se ştie că este în viaţă.

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO 

5 OCTOMBRIE

UPDATE 23.12 Lupeni: Echipele de intervenţie au reuşit să ajungă la al doilea miner blocat şi se comunică cu el

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a afirmat, joi seara, că va începe urcarea la suprafaţă a primului miner blocat în subteran, care a fost găsit de echipa de salvare. De asemenea, salvatorii au ajuns, după 11 ore, foarte aproape şi de cel de-al doilea miner, care este conştient.

Ministrul Toma Petcu a spus că se poartă un dialog cu cel de-al doilea miner prins în subteran, acesta fiind conştient.

„Foarte repede vom reuşi să începem urcarea la suprafaţă a primului miner pe care l-am găsit. Colegii noştri au ajuns foarte aproape şi de cel de-al doilea miner, comunică cu el, au un dialog. Asta ne spune foarte clar că este bine, sănătos. Sperăm ca foarte curând să ajungem să începem şi deblocarea celui de-al doilea miner şi, bineînţeles, în paralel avem procedura de căutare şi pentru minerul al treilea”, a spus ministrul Petcu.

UPDATE 23.00 Unul dintre minerii prinşi în Mina Lupeni în urma accidentului de azi este fotbalistul Raul Cişmaşiu

ProSport a aflat că unul dintre mineri este fostul fundaş de la Jiul Petroşani, Minerul Lupeni şi CS Vulcan, Raul Cismaşiu. În vârstă de 39 de ani, Cismaşiu e legitimat în prezent la Hercules Lupeni, formaţie care evoluează în Liga a IV-a Hunedoara. În urmă cu 13 ani, Cismaşiu evolua în eşalonul secund cu gruparea Minerul Lupeni. "E un fundaş puternic şi şi-a dorit toată viaţa să ajungă în Liga 1. E un caracter tare şi va rezista. Şi-a întreţinut pasiunea până aproape de 40 de ani şi, ca mulţi din aceste locuri, a ales să muncească în mină", spune pentru ProSport un fost coleg care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
 

UPDATE 22.43 Toma Petcu, la Lupeni: Echipa de salvare a ajuns la primul miner, care este conştient, cooperant

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, joi seara, la Lupeni, că echipa de salvare a reuşit să ajungă la unul dintre minerii blocaţi în subteran, iar acesta este conştient şi cooperant, transmite corespondentul MEDIAFAX. 

Toma Petcu a făcut noi declaraţii de presă de la mina Lupeni, unde se desfăşoară o amplă intervenţie de salvare a trei mineri blocaţi în subteran, după ce o galerie s-a surpat. Ministrul Energiei a precizat că echipa de salvare a ajuns la unul dintre minerii blocaţi.

"A ajuns echipa de salvare la primul coleg din subteran, care era cel mai aproape, şi o mare parte a corpului prinsă sub dărămături a fost eliberată, mai are doar pe partea stângă ceva de eliberat. Este conştient, este cooperant. Procedura de desprindere, de scoatere de sub dărămături este una foarte greoaie şi care se desfăşoară foarte încet pentru că nu dorim să creăm probleme suplimentare faţă de cele care sunt deja create de loviturile pe care le-a primit în momentul prăbuşirii", a declarat Toma Petcu.

Potrivit ministrului Energiei, minerul va fi scos din subteran printr-o cale de evacuare din zona de sud a puţului.

"Estimăm undeva la 40 de minute timpii de evacuare. Un rezultat medical mult mai complet o să avem atunci când îl scoatem la suprafaţă. Medicii noştri specialişti care sunt la ambulanţă aşteaptă să-l preia. Tot medicii vor decide, în funcţie de rănile care le vor găsi în controlul medical, unde va fi deplasat, la un spital în zonă sau la un spital mult mai mare", explicat ministrul Energiei.

Toma Petcu spune că urmează să ajungă la mina Lupeni şi un elicopter cu termoviziune pe timp de noapte, care va fi pregătit să-i transporte pe mineri. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi mineri prinşi sub dărâmături, ministrul Energiei a precizat că echipele de salvare continuă căutările.

"Am avansat şi ne ducem şi spre ceilalţi doi mineri, avansarea este mult mai uşoară. Evoluţia e în continuare de căutare permanentă fără niciun fel de opriri. Sperăm ca într-un timp scurt minerul să fie scos la suprafaţă în condiţii bune. De scoatere se ocupă doar două persoane, celelalte echipe, pe laterale, în continuare au activitate de căutare. Pe partea cealaltă avem echipa din cinci mineri care caută şi ei. Obiectivul nostru este să-i scoatem pe toţi trei în timp util, astfel încât să nu fie probleme. Primul miner a spus că ceilalţi doi erau undeva în jurul lui la momentul prăbuşirii, dar nu ştia să spună exact, să dea detalii, probabil şi din cauza contuziilor şi a loviturilor nu poate fi foarte coerent", a explicat Toma Petcu.

Ministrul Energiei a mai precizat că în subteran se respiră fără niciun fel de probleme.

UPDATE 20.42 Ministrul Energiei, la Mina Lupeni: Echipele de salvare sunt foarte aproape să ajungă la un miner

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, joi, la mina Lupeni, că echipele de salvare sunt aproape de a ajunge la unul dintre minerii blocaţi în subteran şi că nu ştie dacă toate cele trei persoane sunt în viaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Energiei a declarat, joi, la Lupeni, că echipele de salvare aud voci din subteran şi că sunt foarte aproape să ajungă la unul dintre minerii blocaţi.

"Vă asigur că o să stau aici până când operaţiunea de salvare se încheie. Echipele de salvare aud vocile minerilor, nu putem identifica cine sunt, comunică prin lovituri în metale şi strigăte mai puternice. Prima echipă de salvare, care a fost scoasă la ora 18.00 şi înlocuită cu alta, ne-a comunicat că este foarte aproape de a ajunge la un miner", a afirmat Toma Petcu.

Ministrul Energiei a mai precizat că intervenţia de salvare a minerilor este foarte dificilă, iar echipele reuşesc să înainteze cu un ritm de aproximativ un metru pe oră.

"Am decis să intervenim prin cele două capete de surpare, avem o suprafaţă de 16 metri pe care trebuie să intervenim, cu două echipe din două direcţii şi am convenit să schimbăm echipele la şase ore, nu la opt ore. Din evaluările noastre, sperăm ca foarte repede aceşti oameni scoşi la suprafaţă", a explicat ministrul Energiei.

Toma Petcu a mai spus că galeriile sunt ventilate, astfel că minerii blocaţi au aer, iar acest lucru ajută şi echipele de salvare.

"Galeriile sunt ventilate, există aer, minerii prinşi pot respira şi acest lucru ajută şi echipele de intervenţie, pentru că pot interveni fără să aibă aparate de respirat care să îngreuneze această intervenţie. Este un telefon în mină la 30 de metri de locul intervenţiei şi comunicăm în permanenţă cu salvatorii", a precizat ministrul Energiei.

Toma Petcu spune că este important ca ritmul de muncă să fie "foarte puternic".

Întrebat de către jurnalişti dacă cei trei mineri sunt în viaţă, ministrul Energiei a afirmat că "este greu de estimat, se aud voci, dar poate fi vocea unei persoane, a două sau trei. Noi ne dorim să fie toţi în viaţă".
 

UPDATE 18.40 Unul dintre minerii care au reuşit să se salveze din Mina Lupeni a fost dus la spital

Unul dintre cei opt mineri care au reuşit să se salveze în urma surpării unei galerii de la Mina Lupeni a fost transportat la spital din cauza traumatismelor suferite. Starea sa este stabilă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, cei trei mineri sunt blocaţi la peste 400 de metri sub pământ. În momentul surpării pământului, aceştia se aflau în abatajul cu o lăţime de aproximativ patru metri şi o înălţime de doi metri.

"Opt mineri au părăsit zona periculoasă, şapte dintre ei fiind implicaţi în derularea operaţiunilor de suport tehnic. Trei mineri, cu vârste între 39 şi 43 de ani, au fost blocaţi de o acumulare de minereu pe o lungime de aproximativ 20 de metri. În cel mai scurt timp, s-au alertat salvatorii minieri ai Exploatării Miniere Lupeni şi Salvamin Petroşani, două echipe alcătuite din 14 salvatori fiind implicate în operaţiunile de salvare. Aceaste echipe sunt singurele acreditate să pătrundă în subsol, procedurile de intervenţie fiind diferite de cele de la suprafaţă", comunică ISU Hunedoara.

Potrivit ISU, unul dintre cei opt mineri care au reuşit să se salveze prezenta traumatisme toracice, motiv pentru care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Petroşani cu o ambulanţă.

Medicul de gardă de la UPU Petroşani a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că minerul va fi externat, pentru că "starea lui de sănătate este bună".

ISU Hunedoara mai comunică faptul că a fost trimisă la mina Lupeni o ambulanţă de terapie intensivă şi o autospecială de transport victime multiple. În plus, un elicopter SMURD a aterizat la Spitalul din Petroşani, fiind pregătit să preia răniţii care necesită transportul de urgenţă spre alte clinici de specialitate.

"Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara s-a autosesizat în acest caz. O echipă condusă de inspectorul şef s-a deplasat la sediul minei, iar unul dintre inspectorii de protecţia muncii, inginer minier, a coborât în subteran alături de salvatori pentru a demara verificările", transmite ISU Hunedoara. 

UPDATE 17.48 Echipa de salvare a reuşit să comunice cu minerii prinşi în subteran la Lupeni

Cei trei mineri prinşi în subteran la mina de la Lupeni au reuşit să comunice cu echipa de salvare, au declarat pentru Mediafax surse implicate în operaţiunile de salvare.

Operaţiunile de salvare continuă la ora transmiterii acestei ştiri, reuşindu-se comunicarea cu cei trei mineri.

Între timp, a ajuns la faţa locului şi a doua echipă de salvare şi un elicopter de la Arad cu aparatură medicală.

Trei mineri sunt prinşi sub pământ, joi, după ce o galerie din mina Lupeni s-a surpat, mai mulţi angajaţi reuşind să iasă la timp. Premierul Tudose i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să se deplaseze de urgenţă la Lupeni, fiind aşteptat ca Petcu să ajungă la faţa locului în cursul după-amiezii de joi.

UPDATE 17.30 Tudose, despre minerii prinşi în subteran la Lupeni: Se aud semne de viaţă şi li se pompează aer

Premierul Mihai Tudose a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că minerii prinşi sub pământ în mina de la Lupeni au dat seme de viaţă, iar acum echipa de intervenţie pompează aer în mină.

”Înţeleg că prin eforturile salvatorilor minieri, asistaţi de colegii de la ISU, s-a pompat aer şi se aud semne de viaţă din mină. Înţeleg că sunt pe la 500 de metri adâncime blocaţi”, a spus Mihai Tudose.

”Suntem alături de familii şi depunem toate eforturile omeneşti şi tehnice posibile să-i recuperăm în viaţă”, a adăugat prim-ministrul.

UPDATE 17.25: Procurorii au deschis dosar penal 

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani s-a constituit, joi, un dosar având ca obiect accidentul produs într-una din galeriile Exploatării Miniere Lupeni, fiind surprinşi în subteran trei mineri, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti, reprezentanţi ai ITM şi salvatori precum şi un procuror de la unitatea de parchet unde s-a înregistrat dosarul, echipa de anchetatori fiind sub coordonarea unui procuror de la PCA Alba”, precizează sursa citată.

UPDATE 16.40 Prefect Hunedoara: Se aud voci din galeria prăbuşită la Lupeni

Fabius Szekely, prefectul judeţului Hunedoara, a declarat pentru MEDIAFAX, că se aud voci de sub malul prăbuşit de pământ la Lupeni, salvatorii minieri acţionând pentru a scoate cele trei victime din mină.

"Noi suntem pregătiţi afară, avem şi două elicoptere, salvatorii se apropie de zona respectivă, se aud voci din interior, sperăm din tot sufletul ca cei trei să fie în viaţă", a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Fabius Szekely, prefectul judeţului Hunedoara.

Acesta a declarat pentru Mediafax că surparea de la mina Lupeni s-a produs pe o lungime de 10 metri, iar în momentul de faţă nu se ştie cu exactitate dacă cei trei mineri au fost prinşi sub pământ sau au rămas blocaţi în galerie înainte de malul surpat.

Acesta a precizat că a fost anunţat şi ITM şi că se va face o anchetă privind condiţiile de lucru din mina Lupeni.

"E o surpare de pământ pe o lungime de 10 metri, sunt trei oameni afectaţi, nu ştim dacă sunt prinşi sub pământ sau au rămas în partea dinaintea surpării. Va sosi un elicopter SMURD, sunt două ambulanţe, dintre care una pentru victime multiple. Am convocat grupul de suport tehnic format din reprezentanţi ISU, ITM, toate instituţiile care au relevanţă pe acest subiect", a declarat Fabius Szekely, prefectul judeţului Hunedoara.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat pentru Mediafax că salvatorii fac eforturi să ajungă la victime, precizând că, se pare, se aud vocile persoanelor surprinse de malul de pământ.

„Se intervine în subteran de către o echipă de salvatori. A fost mobilizat un elicopter SMURD de la Arad şi un elicopter care poate transporta victime multiple, de la Bucureşti. Din Deva au fost trimise mai multe ambulanţe şi maşini de terapie intensivă”, a spus Arafat.

Din informaţiile pe care le are până la acest moment, şeful DSU susţine că trei persoane sunt prinse sub pământ.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje, însă operaţiunea de salvare în subteran este făcută de salvatorii minieri de la Compania Naţională a Huilei din Petroşani, specializaţi în astfel de intervenţii.

Premierul Mihai Tudose i-a solicitat joi ministrului Energiei, Toma Petcu, să meargă la Hunedoara.

"Se efectuau lucrări de montare a unor stâlpi de susţinere într-o zonă de minerit. În timpul acestor lucrări s-a produs o prăbuşire. În urma prăbuşirii, opt din cei 11 mineri au reuşit să iasă la suprafaţă, trei dintre ei sunt în continuare acolo. Nu ştim care este situaţia. Am convocat de urgenţă echipa de intervenţie şi de salvare. Ea a fost constituită şi a intrat în mină. Căutările sunt în plin proces şi aşteptăm şi suntem încrezători că vor avea rezultate deosebite”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Energiei, Toma Petcu.

El a mai spus că, în urma solicitării premierului Mihai Tudose, va pleca de urgenţă la Lupeni în cursul zilei de joi, la bordul unui elicopter pus la dispoziţie de MAI.

 

 

UPDATE 20.42

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici