Turcan spune că ia, simbol al tradiţiei româneşti, este un element care a demonstrat că are puterea să unească români cu aceeaşi dorinţă: protejarea şi recunoaşterea patrimoniului cultural.
„În urmă cu puţin timp, români de pretutindeni s-au alăturat campaniei „give credit”, care viza valoarea inestimabilă şi recunoaşterea la nivel internaţional a iei româneşti. Astăzi, de Ziua Universală a Iei, sub tema „Un nou început – Give Credit”, mă bucur că reuşim să ne protejăm patrimoniul cultural şi să transmitem lumii mesajul iubirii şi al respectului faţă de portul popular românesc şi artizani. După folosirea de către compania Louis Vuitton a modelului iei specifice zonei Sibiului ca sursă inspiraţională pentru unele piese din colecţia „LV By The Pool” 2024, Ministerul Culturii a deschis un dialog cu reprezentanţii grupului Louis Vuitton Moët Hennessy care vizează o serie de evenimente şi expoziţii în care ia şi artizanii/meşteşugarii din România să fie puşi în valoare la nivel mondial”, spune Raluca Turcan, ministrul Culturii.
Aceasta a felicitat Asociaţia „La blouse roumaine – IA”, care sprijină eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale.