Ministerul de interne încearcă să evite creşterea excesivă a amenzilor rutiere după majorarea salariului minim

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) doreşte plafonarea valorii punctului de amendă pentru anul 2018 la valoarea din 2017, respectiv la 145 de lei, iar în acest sens MAI a trimis către Ministerul Finanţelor Publice o propunere legislativă, a spus, marţi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Urmărește
978 afișări
Imaginea articolului Ministerul de interne încearcă să evite creşterea excesivă a amenzilor rutiere după majorarea salariului minim

„În condiţiile în care, conform Programului de Guvernare, în anii viitori sunt preconizate creşteri ale salariului minim brut pe economie, pentru a nu genera creşteri excesive ale cuantumului amenzilor raportat la veniturile cetăţenilor şi la gravitatea faptelor, această măsură va fi propusă pentru adoptare în şedinţa de Guvern”, a spus, într-o declaraţie de presă, Monica Dajbog.

În prezent cuantumul amenzilor rutiere se situează între 290 şi 2.900 de lei, iar în cazul contravenţiilor aplicate persoanelor juridice, acestea pot ajunge până la 14.500 de lei.

„Aşa cum ştiţi, potrivit Codului Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în funcţie de numărul punctelor-amendă aplicate, iar valoarea unui punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului. În ceea ce priveşte faptele care reprezintă contravenţii, precizez că acestea vor fi reanalizate anul viitor cu ocazia discuţiilor privind noul Cod Rutier. Menţionez că la nivelul Parlamentului există un proiect de Cod Rutier care, conform discuţiilor purtate cu ministrul afacerilor interne, urmează a fi supus atenţiei specialiştilor din cadrul ministerului”, arată sursa citată.

Măsura plafonării valorii punctului de amendă va fi însoţită de acţiuni cu caracter preventiv în domeniul siguranţei rutiere, prevenirea accidentelor fiind principala prioritate a Poliţiei Rutiere, anunţă reprezentantul Ministerului de Interne.

Propunerea de plafonare a valorii punctului de amendă la nivelul actual va fi integrată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal - bugetare în anul 2018, care va fi promovat în Guvern de Ministerul Finanţelor Publice şi prin care va fi modificată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici