Ministerul Muncii a lansat o petiţie online pentru a susţine o campanie privind egalitatea de gen

Ministerul Muncii a lansat pe site o petiţie online pentru susţinerea unei campanii iniţiate de ONU, care vizează egalitatea de gen şi are ca scop obţinerea sprijinului din partea bărbaţilor, demersul fiind susţinut de preşedintele Klaus Iohannis, dar şi de premierul Victor Ponta.

Urmărește
215 afișări
Imaginea articolului Ministerul Muncii a lansat o petiţie online pentru a susţine o campanie privind egalitatea de gen

Ministerul Muncii a lansat o petiţie online pentru a susţine o campanie privind egalitatea de gen (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi a lansat pe site petiţia online pentru susţinerea campaniei UN Women "HeforShe", care urmăreşte să obţină sprijinul bărbaţilor pentru egalitatea de gen.

Ministrul Rovana Plumb şi coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Ioana Cazacu, îi invită pe cei interesaţi să sprijine egalitatea de gen, iar pe bărbaţi să semneze petiţia online.

"Îi invit pe toţi cei interesaţi să semneze şi, astfel, să transmitem un mesaj clar că România susţine egalitatea de şanse şi drepturile femeilor", precizează Rovana Plumb, în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX

Campania "HeforShe" a fost lansată la ONU, în luna septembrie 2014, de către U.N. Women, se desfăşoară timp de un an şi reprezintă o acţiune de solidaritate pentru egalitatea de gen. Ambasadoarea campaniei este actriţa britanică Emma Watson.

Petiţia poate fi semnată accesând adresa de internet http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/egalitate-de-sanse-intre-femei-si-barbati/3810-heforshe-campaign .

Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi este marcată în fiecare an în 8 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici