Ministerul Sănătăţii a alocat 244 de milioane de lei pentru programele de acţiuni prioritare, în 2015

Ministerul Sănătăţii dezvoltă anul acesta două noi programe, de chirurgie endovasculară şi intervenţii endoscopice digestive, pe lângă cele cinci programe de acţiuni prioritare demarate de anul trecut, alocând, de la începutul anului, 244 de milioane de lei în aceste direcţii.

Urmărește
247 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii a alocat 244 de milioane de lei pentru programele de acţiuni prioritare, în 2015

Ministerul Sănătăţii a alocat 244 mil. lei pentru programele de acţiuni prioritare, în 2015 (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Ministerul Sănătăţii a alocat anul acesta 244 milioane de lei pentru continuarea celor cinci programe speciale (acţiuni prioritare) demarate în 2014 destinate îngrijirii celor mai grave cazuri internate în spitale şi pentru implementarea a două noi programe anul acesta, potrivit unui comunicat al instituţiei.

"După ce anul trecut am alocat 200 milioane de lei pentru implementarea cu succes a cinci programe care asigură achiziţia de medicamente, materiale sanitare si reactivi necesare îngrijirii celor mai grave cazuri internate în secţiile de anestezie-terapie intensivă (ATI), finanţarea stenturilor pentru pacienţii cu infarct miocardic acut (IMA) trataţi în urgenţă, asigurarea defibrilatoarelor implantabile intracardiace pentru salvarea pacienţilor cu tulburări cardiace de ritm a căror viaţă se află în pericol iminent (profilaxia morţii subite), a medicamentelor trambolitice necesare bolnavilor cu accident vascular cerebral acut (AVC), finanţarea dispozitivelor medicale speciale de osteosinteză pentru tratamentul pacienţilor critici cu leziuni traumatice acute, în 2015 dezvoltăm programe de chirurgie endovasculară şi intervenţii endoscopice digestive", a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Astfel, în cadrul programului de Chirurgie endovasculară periferică, Ministerul Sănătăţii asigură materiale consumabile necesare tehnicilor moderne de interventii endovasculare care asigura rezolvarea unor cazuri severe fără intervenţie chirurgicală deschisă, cu rezultate superioare.

În acest program au fost incluse opt spitale, în care există dotările şi experienţa profesională necesare (Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare "Vasile Cândea", Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu", Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" Cluj-Napoca, Institutul de Boli Cardiovasculare "George I.M. Georgescu" Iaşi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, Spitalul Judeţean Timişoara).

Alte 18 spitale vor fi finanţate în cadrul programului de Intervenţie endoscopică digestivă, pentru achiziţia de materiale consumabile specifice intervenţiilor endoscopice digestive necesare pacienţilor cu hemoragii digestive superioare, ictere mecanice obstuctive, neoplasmele esofagiene sau alte tipuri de neoplasme ale tubului digestiv (Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Spitalul Clinic Colentina Bucureşti, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Constantin Opriş" Baia Mare, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "Octavian Fodor" Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf.Spiridon" Iaşi, Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara).

Cele două programe au un buget total de aproximativ două milioane de lei.

Ministrul Bănicioiu a mai declarat că, începând din acest an, în aceste programe speciale numite acţiuni prioritare au fost incluse şi 23 secţii de neonatologie şi de terapie intensivă nou-născuţi din maternităţile de grad III.

"Este de remarcat că bugetul secţiilor de terapie intensivă nou-născuţi va fi suplimentat cu suma de 4,2 milioane lei, după rectificarea bugetară. De altfel, datorită rectificării bugetare pozitive aprobate recent, acţiunile prioritare au beneficiat de o suplimentare de buget în valoare de peste opt milioane de lei", a mai spus Bănicioiu.

Ministerul Sănătăţii considără că, prin acest pachet de acţiuni prioritare, se asigură o creştere semnificativă a calităţii îngrijirii pacientilor gravi internaţi în spitalele de urgenţă, precum şi realizarea unui obiectiv strategic pentru orice sistem sanitar: un Sistem National Integrat, modern, pre si intraspitalicesc, de managemt al marilor urgente medico-chirurgicale.

Cele cinci programe implementate anul trecut de Ministerul Sănătăţii au dus la asigurarea asistenţei medicale de urgenţă pentru peste 100.000 de pacienţi critici şi scăderea de la 13 la sută la numai 5 la sută a mortalităţii prin infarct miocardic acut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici