Ministerul Sănătăţii desfiinţează 577 de funcţii de manageri interimari din spitale - VIDEO
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că vor fi desfiinţate 577 de funcţii de conducere, respectiv de manageri interimari, din spitale, fiind redus astfel numărul acestora de la 2.069 la 1.492, prin care se va face o economie de peste un milion de lei lunar.

Ministerul Sănătăţii desfiinţează 577 de funcţii de conducere (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Avem o veste proastă pentru manageri: vom reduce numărul de directori cu 28 la sută. Astfel, de la 2.069 de funcţii de conducere vom ajunge la 1.492, adică 577 vor pierde funcţiile" a precizat ministrul Sănătăţii.
El a spus că majoritatea acestor directori sunt interimari, iar el ca ministru poate lua decizia desfiinţării acestor funcţii.
"Ministrul va aplica reducerea funcţiilor de directori interimari întrucât Legea 96 este prea permisivă. Avem situaţii în care numărul acestor directori a crescut foarte mult. Astfel, într-un spital sub 400 de paturi putem avem şase funcţii de conducere, iar la peste 400, zece funcţii de conducere, şi mă refer la directori resurse umane, directori IT, directori administrativi. Prea multe funcţii de conducere şi prea mari cheltuieli de personal", a adăugat Cseje Attila.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Ministrul Sănătăţii a spus că sunt cazuri în care există chiar câte doi directori medicali. Ministrul a precizat că, de exemplu, directorul administrativ al Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola primeşte 7.825 de lei cu sporuri cu tot.
"Prin reducerea acestor funcţii de conducere se va face o economie de peste un milion de lei lunar", a mai spus ministrul Sănătăţii.
În opinia lui, un spital trebuie să aibă un manager, un director financiar-contabil, un director medical, dacă este spital clinic, un director cercetare-dezvoltare, iar dacă are un număr mai mare de paturi, atunci şi un director de îngrijiri.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului