Prima pagină » Social » Ministrul Educaţiei, întâlnire cu sindicatele pentru adaptarea calendarelor examenelor naţionale

Ministrul Educaţiei, întâlnire cu sindicatele pentru adaptarea calendarelor examenelor naţionale

Ministrul Educaţiei Ligia Deca va avea marţi o întâlnire cu sindicaliştii din învăţământ, aflaţi în grevă de peste două săptămâni, pentru adaptarea calendarelor examenelor naţionale.
Ministrul Educaţiei, întâlnire cu sindicatele pentru adaptarea calendarelor examenelor naţionale
Cosmin Pirv
06 iun. 2023, 10:18, Social

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, ministrul Ligia Deca se va întâlni marţi cu reprezentanţi ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Întâlnirea va vea loc la sediul Ministerului Educaţiei, de la ora 11.00.

„Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfăşurare a activităţilor de final de an şi a calendarelor examenelor naţionale, în contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar”, arată Ministerul Educaţiei.

Sindicaliştii din învăţământ sunt în grevă generală de mai bine de două săptămâni.