Violeta Alexandru explică întârzierile la recalcularea pensiilor: Strategie deliberată a PSD

Violeta Alexandru anunţă că a identificat probleme în privinţa calculării pensiilor, pe care le va prezenta în şedinţa de Guvern, ministrul fiind de părere că întârzierile ar fi fost în mod deliberat prelungite astfel încât PSD să nu îşi asume eventualele implicaţii financiare.

Urmărește
879 afișări
Imaginea articolului Violeta Alexandru explică întârzierile la recalcularea pensiilor: Strategie deliberată a PSD

Ministrul Muncii susţine declaraţii pe tema întârzierilor recalculării pensiilor

Violeta Alexandru a solicitat Casei Naţionale de Pensii o situaţie cu privire la cauzele întârzierii în recalcularea dosarelor de pensii, aspect semnalat de un număr mare de pensionari.

„Situaţia mi-a fost prezentată detaliat faţă de primul moment al evaluării pe care am făcut-o şi mi-a arătat că faţă de 14.452 de dosare cu termene mult depăşite faţă de cele 45 de zile prevăzute în lege, am ajuns astăzi la 8.767, ceea ce va arată că ne apropiem de jumătatea numărului total de pensii întârziate în recalculare. Subliniez faptul că observ o atitudine în general cooperantă din partea directorilor caselor locale de pensii. (...) Constat că persistă o problemă serioasă în Alba Iulia, 43% din numărul de 8.767 de dosare astăzi restante în recalcularea pensiei provine din Alba”, a declarat ministrul Muncii.

Situaţia din Alba Iulia este una delicată deoarece, potrivit Violetei Alexandru, problemele au început acum 5 ani, când o parte dintre angajaţi au fost implicaţi într-o serie de activităţi, iar cazul este în cercetare în continuare.

„Situaţia nu a fost rezolvată în aceşti cinci ani, deşi se cunoşteau problemele din Alba. Nu mă surprinde, dar următorul meu pas va fi să clarific situaţia managementului de la Alba, pentru a reduce numărul în continuare mare de dosare întârziate în ceea ce priveşte recalcularea. Este vorba de 3.731 din 8.767 care provin din Alba, din Casa Judeţeană de Pensii Alba”, a subliniat ministrul.

În privinţa situaţiei din Capitală, Violeta Alexandru atrage atenţia că 20% din restanţe sunt din Bucureşti. Situaţia este diferită de la un sector la altul, însă este vorba despre o problemă de management la nivelul caselor locale de pensii din sectoare şi din Ilfov.

„Faptul că am cerut respectarea termenului legal şi m-am implicat pentru a cere periodic situaţii privind modul în care se lucrează şi modul în care se recuperează întârzierile despre care v-am vorbit, mi-a ridicat următoarea situaţie, pe care o voi prezenţa astăzi (joi, n.r.) în şedinţa de guvern. Este vorba despre generarea, prin încheierea dosarelor de recalculare, a nevoii de a primi fonduri suplimentare în vederea acoperirii acestor costuri. Înclin să cred că problema fiind cunoscută de mai multă vreme, sunt dosare întârziate de jumătate de an, de trei sferturi de an, de peste un an, înclin să cred că a fost o strategie deliberată de a se prelungi perioada finalizării recalculării acestora, tocmai pentru că urmează să fie implicaţii financiare pe care PSD nu a dorit să şi le asume”, a declarat ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici