Mitinguri ale transportatorilor în Bucureşti: Vom protesta 2 zile cu 500 de autocare/ Restricţii de circulaţie

Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au declarat, pentru MEDIAFAX, că vor protesta două zile în loc de trei şi cu 500 de autocare în loc de 1.000 cât au anunţat iniţial, deoarece n-au obţinut la timp toate aprobările. Miercuri şi joi, în zona Gării de Nord, în intervalul orar 09.00 - 15.00, Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei va restricţiona traficul rutier din cauza protestului organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Urmărește
1514 afișări
Imaginea articolului Mitinguri ale transportatorilor în Bucureşti: Vom protesta 2 zile cu 500 de autocare/ Restricţii de circulaţie

Mitinguri ale transportatorilor în Bucureşti: Vom protesta 2 zile în loc de 3 şi cu 500 de autocare în loc de 1.000, în lipsa aprobărilor

Transportatorii au anunţat proteste în perioada 25-27 septembrie, din cauza unui proiect legislativ iniţiat de Ministerul Transporturilor, însă, în lipsa unei aprobări din partea Poliţiei Rutiere, mitingurile vor avea loc doar în datele de 26 şi 27 septembrie, cu un număr mai mic de persoane şi autocare, spun reprezentanţii confederaţiei.

Reprezentanţii COTAR au semnat luni protocolul pentru miting la Comisia de Ordine Publică de la Primăria Capitalei, iar marţi urmează să obţină avizul de la Poliţia Rutieră. „Ne-au dat acordul verbal (n.red. - de la Poliţia Română) că se va rezolva. Deci, noi vom face miting miercuri şi joi, de la ora 9:00 la ora 15:00”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Comuşi, prim-vicepreşedintele COTAR.

În plus, reprezentantul asociaţiei transportatorilor a mai precizat că din totalul de 1.000 de autobuze şi autocare, aparţinând patronatelor din domeniul de activitate şi privind transportul de persoane din Bucureşti şi din ţară, autorităţile au aprobat 500. „Am mers cu o cerere de 1.000, dar ni s-au aprobat 500. Cred că vor veni cam 500 de persoane şi 500 de autobuze, cel puţin. Nu a fost timpul necesar, noi am depus joi cererea de miting, au primit-o vineri, din ce am înţeles de la autorităţile de la Primăria Capitalei, de la Comisia de Ordine Publică, şi ne-au chemat astăzi (n.r. - luni)”, a adăugat Comuşi.

Nemulţumirile transportatorilor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi intrastructurii nr 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare. „Noi i-am cerut domnului ministru Şova un singur lucru: să scoată subpunctul de pe ordinea de zi şi să îl pună într-o dezbatere publică. S-o discutăm, după cum este şi normal şi să cădem de comun acord, nu cum este neapărat mai bine pentru noi, ci pentru cetăţean”, menţionează sursa citată.

Transportatorii consideră inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011, în acest moment, şi solicită urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuţii privind modificarea OMT 980/2011, deoarece „ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane, atât interjudeţean, cât şi judeţean”. „O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populaţiei care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur şi prestabilit”.

„Nu vrem să creăm un disconfort cetăţenilor şi este un mesaj pe care îl transmitem mai mult doamnei premier. Poate nu a fost informată, noi asta ne dorim. Dorinţa noastru nu este să crăm un discomfort cetăţenilor din Bucureşti şi să avem şi pierderi din această cauză. Ideea este că acest ordin creează o destabilitate totală şi vor intra foarte multe firme de transport privat în insolvenţă ”, a concluzionat reprezentantul COTAR.

Într-un comunicat transmis în urmă cu câtev zile, transportatorii precizau că de asemenea, cer să fie modificată Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor în „mod repetat” şi „în mod permanent”, precum şi activitatea de „rent a car” să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. „Dorim ca activitatea de «rent a car» să fie trecută în administraţia ARR, pentru a exista o mai bună coordonare şi funcţionare a acesteia, eliminând astfel orice posibilitate de activitate neautorizată”, se menţionează în comunicatul de presă al COTAR.

Transportatorii consideră că domeniul transporturilor trece printr-o situaţie de criză în acest moment, având în vedere preţul combustibilului, care a crescut cu peste 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, lipsa forţei de muncă, creşterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei pentru serviciile de transport, cu aproape 2,6%. „Acestea reprezintă, din punctul nostru de vedere, problemele reale ale societăţii, iar ministrul Transporturilor nu militează în niciun fel pentru soluţionarea acestora”, adaugă reprezentanţii COTAR.

Membrii COTAR sunt federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.

Restricţii de circulaţie în zona Gării de Nord timp de două zile din cauza protestului COTAR

Cu ocazia unei manifestaţii organizate de către Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) la sediul Ministerului Transporturilor, în perioada 26-27 septembrie Brigada Rutieră va restricţiona temporar traficul în zonă.

"Pentru buna desfăşurare a manifestaţiei, între orele 09.00 – 15.00, se va restricţiona traficul rutier pe banda I pe Str. Berzei, ambele sensuri, segmentul cuprins între Bd. Nicolae Titulescu şi Str. Ştirbei Vodă, respectiv banda I pe Str. Gării de Nord, sensul dinspre Str. Berzei către str. Piaţa Gării de Nord. Nu se va obtura traficul Societăţii de Transport Bucureşti. Nu se va obstrucţiona accesul în instituţia pichetată", informează Brigada Rutieră.

Pentru a ocoli zona în care circulaţia va fi restricţionată, conducătorii auto pot opta pentru ruta Calea Plevnei – Str. Ştirbei Vodă – Str. Berzei – Cal. Griviţei sau Cal. Griviţei – Bd. Gheorghe Duca – Bd. Alexandru Ioan Cuza – Str. Buzeşti. 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici