Momente de panică la Festivalul Mamaia Copiilor, după ce scena pe care se aflau zeci de persoane, majoritatea copii, a cedat. Autorităţile locale dau vina pe organizatori | VIDEO

Au fost momente de panică la festivitatea de premiere a Festivalului Mamaia Copiilor, după ce scena pe care a fost organizată manifestarea a cedat, în ţipetele speriate ale copiilor şi părinţilor. Nimeni nu a fost rănit, iar autorităţile locale dau vina pe organizatori.

Urmărește
3300 afișări
Imaginea articolului Momente de panică la Festivalul Mamaia Copiilor, după ce scena pe care se aflau zeci de persoane, majoritatea copii, a cedat. Autorităţile locale dau vina pe organizatori | VIDEO

Foto: Facebook/Dan Petru

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, chiar în timpul Galei de Premiere când erau anunţaţi câştigătorii Festivalului Mamaia Copiilor 2018. La un moment dat, scena s-a lăsat brusc, suficient pentru ca cei câteva zeci de copii strânşi acolo, dar şi părinţii ce asistau în public, să se sperie. Copiii au părăsit scena, fără ca nimeni să fie rănit.

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că nu municipalitatea s-a ocupat de organizarea festivalului, deci nu poate fi trasă la răspundere, chiar dacă scena îi aparţine.

Făgădău a precizat însă că incidentul s-a produs pe o „avanscenă”, realizată de către organizatori.

„Primăria municipiului Constanţa are calitate de finanţator. Am lansat un concurs de proiecte, iar Asociaţia Culturală Mamaia Copiilor a câştigat acest proiect şi s-a ocupat de la cap la coadă de organizarea evenimentului. Municipalitatea, pe lângă suma de bani, a pus la dispoziţie şi infrastructura culturală, adică scena şi piaţeta Cazinoului. Dar incidentul vizează o avanscenă, nu scena. O butaforie realizată de organizatori. Am înţeles că acea suprastructură a cedat şi s-a lăsat aproximativ 20 de centimetri. Scena e la locul ei, e realizată cu fonduri structurale”, a declarat primarul Constanţei.

Cu toate acestea, el precizează că s-a început o anchetă internă.

„Urmare a incidentului, am început o anchetă internă pentru a afla ce s-a întâmplat acolo. Finanţăm asemenea evenimente de bună credinţă şi nu ne dorim evenimente de acest gen. Dacă identificăm un vinovat măsurile vor fi severe”, a mai declarat Decebal Făgădău.

Etapa finală a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare Mamaia Copiilor a avut loc săptămâna trecută, între 10 şi 14 iulie, pe scenele din Piaţetele Cazino şi Perla, din staţiunea Mamaia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici