MONITORUL APĂRĂRII | Industria de apărare – între iluzii şi fapte

Dezvoltarea industrială a României, bazată pe politicile Socialismului ştiinţific şi realizarea unei societăţi multilateral dezvoltate, a presupus realizarea de capacităţi multiple, în toate domeniile. Evenimentele din vara anului 1968, declanşate prin invadarea Cehoslovaciei de către forţele Tratatului de la Varşovia, mai puţin România şi Albania (care nu mai participa activ încă din 1961 la Tratat!), au determinat două modificări majore în planificarea acestei dezvoltări: refacerea industriei siderurgice şi realizarea unei industrii proprii de apărare, în conjunctura unei atitudini favorabile din partea Occidentului pentru opoziţia la acţiunile blocului comunist. Anii ’80 au adus un nou context, al izolării şi autoizolării, care au determinat asumarea construirii de produse în licenţă proprie (accesul la orice licenţă devenise dificil, din cauza preţurilor prohibitive pentru România), reinventarea de tehnologii cu utilaje tot mai uzate moral şi fizic.

Competitivitatea a scăzut, calitatea produselor de asemenea, cu toate că produsele pentru export se bucurau de o atenţie deosebită. Cele câteva licenţe deja cumpărate au fost utilizate la maximum.

Industria de apărare a fost una dintre cele mai importante în strategiile de dezvoltare ale planificatorilor de atunci. Pe lângă posibilitatea realizării capacităţii de apărare proprii, capabile să susţină un efort de război îndelungat, această industrie şi-a demonstrat utilitatea prin veniturile aduse la buget. Echipamentele militare se vând la preţuri mult mai mari decât cele cu destinaţie civilă, oriunde în lume. Când mă pregăteam să devin pilot, inginerul escadrilei mi-a arătat o găleată de tablă. Fusese produsă în România, cu destinaţie civilă. Noi o aveam în completul avionului L-29, primit de la cehoslovaci. Preţul de inventar era de zece ori mai mare decât cel din magazinul de feronerie!

Pe lângă fabricile consacrate, din Braşov şi Bacău, au fost construite noi fabrici la Craiova şi Bucureşti pentru industria aeronautică. Apartenenţa la Tratatul de la Varşovia presupunea restricţii la achiziţia de echipamente şi componente ale

acestora de pe piaţa occidentală. Dar bunăvoinţa acestora a fost concretizată prin contracte abil realizate, care au permis folosirea unor componente cu destinaţie civilă în domeniul militar.

Elicopterele IAR-316 şi 330 au fost realizate pornind de la ideea că sunt elicoptere cu utilizare civilă, Uzina de camioane Braşov a fost dezvoltată pentru camioane civile, dar a produs toate camioanele forţelor armate, la fel ARO, şantierele navale
de la Galaţi, Mangalia şi Constanţa. Anecdotică era „Fabrica de maşini de cusut” de la Cugir, iar fabricile de ţigări erau creditate cu capacitatea de a putea trece foarte repede la producţia de cartuşe 7,62 mm.

(Generalul (r) Ştefan Dănilă este fost şef al Statului Major General al ArmateiRomâniei)

Citeşte continuarea în Monitorul Apărării şi Securităţii 

Citeşte şi: UBER interzis în Cluj-Napoca. Decizie în prima instanţă a Tribunalului/ Compania se declară "foarte" dezamăgită de această decizie

Citeşte şi: Rezolvare subiecte GEOGRAFIE BAC 2018 | Profesorul Bogdan Petre, de la Colegiul National Gheorghe Lazăr, a rezolvat în direct subiectele, la Mediafax Live. VIDEO