„Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupților. Am intrat în politică acum vreo 10 ani, dacă țineți minte, în momentul post-Colectiv, când din cauza corupției au murit oameni. Și ăla e momentul care ne-a adus pe noi cumva din toate păturile sociale și am intrat atunci în partidul lui Nicușor cu toții pentru a ne implica politic. Și ăsta este una din crezurile noastre: o țară fără corupție, o țară mai bună de trăit și pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect să facem”, spune Ionuț Moșteanu.
El spune că nu dă mai multe detalii, însă „o să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează”.
„Anticorupția mă definește și ne definește pe noi ce de la USR. Atâta timp cât sunt într-o funcție publică și am o forță executivă, o să-mi folosesc parte din această forță executivă pentru a curăța de corupție atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine.
Marius Isăilă a fost arestat, vineri, pentru cumpărare de influență la MApN. Acesta a promis 1 milion de euro pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, susțin procurorii. În această situație, ministrul Apărării are calitatea de martor în dosar.
„O persoană a încercat să îmi cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica. Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană”, a spus vineri ministrul Apărării Ionuț Moșteanu.