- Home
- Social
- ALBA IULIA, (16.08.2014, 22:23)
- Dan Lungu , Vasile Magradean
Moţii salvatori şi medicii răniţi în Apuseni s-au întâlnit la locul prăbuşirii avionului
Trei dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu, au urcat, sâmbătă, împreună cu cei trei salvatori ai lor şi cu localnici din comuna Horea, pe Dâmbul Bumbului, locul unde în 20 ianuarie a avut loc tragedia aviatică.
Urmărește
1290 afișări
Moţii salvatori şi medicii răniţi în Apuseni s-au întâlnit la locul prăbuşirii avionului (Imagine: Dan Horia Tautan/Mediafax Foto)
Medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu au urcat pentru prima dată la locul unde în 20 ianuarie a avut loc accidentul aviatic în urma căruia au fost răniţi, ei fiind însoţiţi de cei trei moţi salvatori, precum şi de oficialităţi din Horea şi de localnici care au participat la căutarea epavei avionului.
Gheorghe Giurgiu, unul dintre cei trei moţi salvatori care au ajuns primii la locul accidentului, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că întâlnirea a fost foarte emoţionantă.
"Ne-am întâlnit sâmbătă pentru prima dată de la accidentul aviatic din Apuseni cu doi dintre medicii răniţi, Radu Zamfir şi Sorin Ianceu, şi cu copilotul Răzvan Petrescu, chiar la locul unde s-a prăbuşit avionul. A
fost o întâlnire foarte emoţionantă şi ne-am bucurat foarte tare, mai ales pentru Răzvan, care a putut să urce pe munte, chiar dacă în cârje. La locul unde s-a prăbuşit avionul s-a ţinut un moment de reculegere pentru pilotul Adrian Iovan şi pentru Aura Ion şi am aprins lumânări”, a spus Gheorghe Giurgiu.
TITLURILE ZILEI
-
ieri, 20:49
-
ieri, 20:11
-
ieri, 21:05
-
ieri, 17:56
-
ieri, 20:56
-
ieri, 16:30
-
ieri, 16:18
-
ieri, 17:08
• Posibilă echipă comună de anchetă româno-olandeză în cazul furtului tezaurului dacic
-
ieri, 22:47
-
ieri, 16:49
-
ieri, 16:32
• DSU: O biblie, o icoană şi o carte de rugăciuni, intacte, deşi în jurul lor totul s-a făcut scrum
-
ieri, 17:57
• Un avion Boeing de pasageri care zbura din Dubai la Moscova a aterizat de urgenţă în sudul Rusiei
-
ieri, 15:15
• Live text Războiul din Ucraina, ziua 1071. Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina a deschis o anchetă împotriva ministrului Apărării / Prizonierul australian despre care se spunea că ar fi fost executat de Rusia este în viaţă/ Zelenski îl îndeamnă pe Trump să fie de partea Ucrainei / SUA mută zeci de rachete Patriot din Israel în Ucraina
-
ieri, 15:03
-
ieri, 15:07
Acesta a subliniat că după reîntâlnirea de la locul accidentului cei doi medici răniţi şi copilotul au fost invitaţi să îi viziteze pe moţi la casele lor.
”Am povestit cum a fost, le-am arătat traseul pe unde am urcat ca să ajungem la locul unde s-a prăbuşit avionul, cât am mers pe munte. Tare mă bucur că i-am salvat şi că azi am putut să ne revedem sănătoşi”, a mai spus Gheorghe Giurgiu.
Revederea moţilor salvatori şi a victimelor accidentului aviatic a avut loc în cadrul ”Zilelor lemnarului”, manifestare care are loc la acest sfârşit de săptămână în comuna Horea.
La rîndul său, secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pelerinajul până la locul tragediei a durat câteva ore şi s-a încheiat sâmbătă seară, fiind un moment emoţionant pentru toţi participanţii.
"Am urcat într-un pelerinaj până la locul accidentului aviatic. Au participat circa 300 de persoane. Din grup au făcut parte şi medicul Zamfir venit cu soţia şi fetiţa, medicul Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu. Grupul a fost însoţit şi de unul din preoţii din localitate, dar şi de localnici care au ajutat în ianuarie la căutarea avionului căzut. A fost un moment extrem de emoţionant când am ajuns la locul tragediei aviatice, unde moţii din zonă au ridicat un altar în memoria celor care şi-au pierdut viaţa”, a spus Olar.
El a adăugat că la locul accidentului, pe Dâmbul Bumbului, participanţii la pelerinaj au depus coroane de flori şi au aprins lumânări, rugându-se pentru sufletul celor decedaţi în accident - studenta Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan.
La locul tragediei a urcat şi o fanfară de tineri din judeţul Neamţ, care au intonat, printre altele, şi imnul naţional.
Medicii Radu Zamfir şi Sorin Ianceu şi copilotul Răzvan Petrescu, participă, sâmbătă seară, alături de rudele cu care au venit în comuna Horea, la o masă organizată de moţi.
Duminică, celor cinci supravieţuitori ai accidentului aviatic din Apuseni şi celor trei localnici care au ajuns primii la epavă le va fi acordat titlul de cetăţean de onoare al comunei Horea, iar Aura Ion şi Adrian Iovan, care au decedat în urma accidentului, vor primi post-mortem aceeaşi distincţie. De la ceremonie, care va avea loc la Mătişeşti, sat care aparţine comunei Horea, vor lipsi ceilalţi doi medici care au supravieţuit accidentului aviatic, Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru, care sunt plecaţi din ţară.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Citeşte şi:
Pilotul ADRIAN IOVAN ŞI O STUDENTĂ AU MURIT în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Primele imagini cu avionul - LIVE TEXT
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Omniasig a plătit 287.500 euro urmaşilor pilotului Adrian Iovan, după accidentul din Apuseni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Meteorologii Accuweather anunță că iarna vine abia în martie, în BUCUREȘTI. Câte zile ninge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe