MOTIVARE CAB: Grivco nu ar fi cumpărat niciodată ICA SA cu 104.000 de euro dacă nu ar fi intervenit Voiculescu

Pachetul majoritar de acţiuni de la Institutul de Cercetări Alimentare nu ar fi fost cumpărat niciodată de Grivco cu suma derizorie de aproximativ 104.000 de euro dacă Voiculescu nu ar fi influenţat persoanele acuzate în dosarul ICA, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea condamnărilor.

Urmărește
572 afișări
Imaginea articolului MOTIVARE CAB: Grivco nu ar fi cumpărat niciodată ICA SA cu 104.000 de euro dacă nu ar fi intervenit Voiculescu

Curtea de Apel Bucureşti: Grivco nu ar fi cumpărat niciodată ICA SA cu 104.000 de euro dacă nu ar fi intervenit Voiculescu

"Dacă inculpaţii din acest dosar nu ar fost influenţaţi de către inculpatul Voiculescu Dan şi corelativ aceştia nu ar fi încălcat dispoziţiile legale în materia privatizării şi regulamentele de ordine interioară, în exercitarea funcţiilor îndeplinite, încălcări care au condus la subevaluarea vădită a bunurilor societăţii şi a pachetului majoritar de acţiuni, SC Grivco SA, cea mai importantă firmă din cadrul grupului de firme deţinute de inculpatul Voiculescu Dan, nu ar fi achiziţionat niciodată pachetul majoritar de acţiuni cu suma derizorie de 104.730 euro, ce reprezenta un preţ absolut infim raportat la valoarea bunurilor dobândite", au arătat judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, în motivarea condamnărilor dispuse în 8 august, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

TITLURILE ZILEI

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) au precizat că Dan Voiculescu i-a controlat efectiv pe unii membri ai ICA, în condiţiile în care mai mulţi dintre aceştia erau apropiaţi ai săi sau persoane pe care omul de afaceri le putea controla fie prin funcţia deţinută în cadrul formaţiunii politice pe care o conducea, fie prin "mijloace exclusiv financiare".

"În raport de întregul probatoriu, Curtea nu poate ajunge decât la concluzia că inculpatul Voiculescu şi-a exercitat influenţa asupra coinculpaţilor, iar aceştia au acţionat în realizarea scopului urmărit, de adjudecare a pachetului majoritar de acţiuni al SC ICA SA la un preţ derizoriu, de numai 104.730 euro, de către Grivco SA. (...) Curtea reţine că, din modalitatea în care s-a desfăşurat procesul de privatizare, din modul în care au fost implicaţi în acest proces şi în conducerea ICA atât de multe persoane ce aveau interese financiare sau politice legate de persoana inculpatului Voiculescu, din chiar modul în care a avut loc licitaţia trucată prin care s-a ajuns la adjudecarea pachetului de acţiuni al ICA coroborat cu repetata încălcare de către coinculpaţii din dosar a normelor privind privatizarea, din totalitatea contractelor încheiate de inculpatul Voiculescu Dan, atât înainte, în timpul şi după finalizarea operaţiei de privatizare, nu se poate concluziona decât că intenţia inculpatului Voiculescu a fost de la bun început să acapareze bunurile imobiliare ale ICA, fără însă a fi nevoit să şi plătească statului roman sumele de bani ce i se cuveneau, operaţiune în care a fost sprijinit prin acţiunile celorlalţi inculpaţi", au scris judecătorii în motivarea deciziei de condamnare.

Judecătorii susţin că toate operaţiunile comerciale, contractele încheiate succesiv de către Dan Voiculescu şi firma Grivco SA demonstrează că adjudecarea pachetului de acţiuni la un preţ derizoriu, de către firma omului de afaceri, "nu s-a realizat în mod întâmplător, distinct de activitatea celorlalţi inculpaţi, ci dimpotrivă, demonstrează că inculpatul şi-a exercitat influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi inculpaţi".

CAB:Voiculescu nu lăsa Grivco,"copilul său", în administrarea lui Pantiş dacă n-avea încredere în el

Curtea de Apel Bucureşti consideră că afirmaţiile lui Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş potrivit cărora aceştia nu au "o relaţie deosebită" nu pot fi reale câtă vreme fostul ministru a fost lăsat să administreze principala firmă din grupul Grivco, pe care omul de afaceri îl consideră "copilul său".

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) analizează, în motivare deciziei din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, relaţia Pantiş-Voiculescu, inclusiv prin prisma declaraţiilor făcute de cei doi, şi nivelul de încredere dintre aceştia, în condiţiile în care omul de afaceri i-a lăsat fostului ministru administrarea SC Grivco SA.

"Chiar dacă inculpaţii Voiculescu şi mai ales Pantiş au declarat că nu au o relaţie deosebită, inculpatul Pantiş afirmand chiar că relaţia acestora a constat în relaţia profesională în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice şi într-o misiune diplomatică comună în anul 1998, Curtea consideră că aceste afirmaţii nu pot fi reale în contextul situaţiei de fapt. Astfel, inculpatul Voiculescu a arătat că grupul Grivco a fost creat de către el şi îl consideră ca fiind 'copilul său'. Inculpatul Pantiş a ocupat funcţia de director general al executiv al SC Grivco SA Bucureşti, principala societate din acest grup"

În acest context, Curtea consideră că "imposibil de crezut că inculpatul Voiculescu ar fi lăsat administrarea unei societăţi pentru care nutrea o asemenea afecţiune unei persoane pe care abia o cunoştea şi în care nu ar fi avut deplină încredere, indiferent de cât de bine pregătită profesional ar fi fost această persoană".

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici