- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.04.2014, 17:36)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Motivarea instanţei în dosarul transferurilor: Fraţii Becali, ajutaţi în planul infracţional de Cristian Borcea
Ioan Becali a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar al planului infracţional, împreună cu fratele său Victor, iar o contribuţie esenţială a avut-o Cristian Borcea, datorită funcţiilor sale de conducere la Dinamo, arată Curtea de Apel Bucureşti, în motivarea deciziei din dosarul transferurilor.
Urmărește
626 afișări
Cristi Borcea (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)
În documentul citat se precizează că "la individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor, Curtea are în vedere atât criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, cât şi cele prevăzute de art. 74 din Codul penal, reţinând limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite, gradul ridicat de pericol social ce caracterizează astfel de fapte, rolul şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi în activitatea infracţională, urmarea socialmente periculoasă produsă, dar şi persoana şi conduita inculpaţilor".
TITLURILE ZILEI
-
• ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
astăzi, 14:28
• Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu şi Yoav Gallant
-
astăzi, 10:43
-
astăzi, 12:48
-
astăzi, 12:19
-
astăzi, 12:39
-
astăzi, 11:25
• Nicuşor Dan: La referendum pot vota inclusiv cei care şi-au făcut viză de flotant acum două zile
-
astăzi, 11:20
• Fostul cancelar german Angela Merkel a încercat să încetinească aderarea Ucrainei la NATO
-
astăzi, 10:54
• Surse din serviciile de informaţii ucrainene: Rusia ar plănui să divizeze Ucraina în trei regiuni
-
astăzi, 09:40
-
astăzi, 09:53
• Ciolacu, la semnarea acordului pentru F-35: Facem un pas important în consolidarea securităţii
-
astăzi, 09:42
-
astăzi, 14:36
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1002. Zelenski: Peninsula Crimeea poate fi redată Ucrainei doar prin diplomaţie / Ucraina susţine că Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală pentru prima dată în timpul războiului / Zaharova: Rusia este pregătită pentru o „pace realistă”
-
ieri, 22:04
-
astăzi, 08:27
• Cum l-ar putea costa o noapte la hotel funcţia de secretar al apărării pe favoritul lui Trump
-
astăzi, 08:57
• Vocea din spatele celui mai important personaj din Simpsons se retrage din serial după 35 de ani
Astfel, notează judecătorii, în privinţa inculpaţilor Ioan Becali, Cristian Borcea şi Victor Becali, Curtea are în vedere perioada foarte întinsă a activităţii infracţionale, numărul mare al actelor materiale cu referire la toate infracţiunile săvârşite în formă continuată, multitudinea de infracţiuni săvârşite în concurs real, valoarea extrem de mare a prejudiciului infracţional cauzat şi modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a faptelor - forma extrem de elaborată în care inculpaţii au conceput şi au pus în aplicare planul infracţional, faptul că inculpatul Becali Ioan a fost iniţiatorul şi principalul beneficiar, împreună cu inculpatul Victor Becali, al acestei activităţi ilicite, în cadrul căreia inculpatul Borcea a avut o contribuţie esenţială, determinată de funcţiile de conducere deţinute în cadrul clubului Dinamo Bucureşti.
"Inculpaţii Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe au deţinut poziţii importante în cadrul cluburilor de fotbal pe care le-au prejudiciat prin faptele de înşelăciune, însă aceştia, ca şi inculpatul Popescu Gheorghe, au avut o activitate infracţională mai redusă decât cea a inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor. Curtea va ţine seama şi de faptul că inculpatul Pădureanu Jean are o vârstă înaintată şi o stare de sănătate şubredă – împrejurări, de altfel, existente şi la data faptelor, a acoperit o parte din prejudiciu, iar prin depoziţiile sale, a contribuit la stabilirea situaţiei de fapt, chiar dacă nu a recunoscut săvârşirea faptelor", se mai arată în motivare.
Citeşte şi:
MOTIVAREA instanţei în DOSARUL TRANSFERURILOR: De ce sunt "necredibile" declaraţiile lui Victor Becali
Referitor la Gheorghe Popescu, judecătorii notează că reţin cariera sportivă de excepţie, faptul că acesta a acoperit o parte din prejudiciu şi că a fost atras, în activitatea infracţională, de către Ioan Becali. În cazul lui Gigi Neţoiu, instanţa menţionează că activitatea infracţională a acestuia a fost una redusă, prin raportare la ceilalţi inculpaţi din cauză, respectiv participarea la realizarea unui singur transfer, dar şi faptul că el a deschis un cont cu suma de 116.064 de lei, asupra căreia s-a instituit măsura popririi în vederea recuperării prejudiciului.
"Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere timpul îndelungat scurs de la comiterea infracţiunilor, imputabil, deopotrivă şi inculpaţilor, împrejurarea că sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunilor ar putea fi recuperate parţial prin valorificarea bunurilor asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii, faptul că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, deşi inculpaţii Copos Gheorghe şi Borcea Cristian sunt cercetaţi şi în alte dosare penale, faptul că aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor, dar s-au prezentat, în mod constant, în faţa autorităţilor", se mai arată în documentul judecătorilor.
Pentru aceste motive, instanţa a apreciat "că se pot reţine, în favoarea inculpaţilor, circumstanţe atenuante judiciare în privinţa inculpaţilor Popescu Gheorghe şi Pădureanu Jean".
"În virtutea noului Cod penal, Curtea constată că singurii în privinţa cărora se pot reţine circumstanţe atenuante judiciare, în baza art. 75 alin. 2 lit. a – eforturile depuse de inculpaţi pentru diminuarea consecinţelor infracţiunii, prin acoperirea parţială a prejudiciului – sunt inculpaţii Popescu Gheorghe şi Pădureanu Jean. În raport de aceste criterii, în baza Codului penal din 1969, Curtea va aplica inculpaţilor Becali Ioan, Borcea Cristian şi Becali Victor pedepse orientate spre maximul noilor limite stabilite ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, reţinând maximul de 5 ani închisoare prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea de înşelăciune, faţă de inculpaţii Copos Gheorghe şi Stoica Mihai spre mediu, iar inculpaţilor Popescu Gheorghe, Pădureanu Jean şi Neţoiu Gheorghe la minimul acestor limite.Conform actualului Cod penal, va aplica inculpaţilor Popescu Gheorghe şi Pădureanu Jean pedepse cu închisoarea, reduse sub minimul special prevăzut de lege, cu o treime, conform art. 76 alin. 1 şi cu respectarea prevederilor imperative ale art. 76 alin. 2 din Codul penal din 1969; inculpaţilor Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Becali Victor şi Neţoiu Gheorghe, pedepse orientate la limita minimă prevăzută de lege, iar inculpaţilor Borcea Cristian şi Becali Ioan, pedepse orientate spre mediu", se mai precizează în motivare.
În dosarul transferurilor, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe