Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Pârvulescu, accidentul a avut loc pe DJ 709C, între localităţile Pâncota şi Mâsca, unde un autoturism a lovit o motocicletă pe care se aflau două persoane, soţ şi soţie, bărbatul murind pe loc în urma impactului.
„Autoturismul a intrat în coliziune cu motocicleta, care circula regulamentar din sens opus, în timp ce şoferul maşinii efectua o manevră de întoarcere pe şosea”, a precizat Pârvulescu.
Bărbatul decedat, de 67 de ani, era cetăţean german şi era căsătorit cu o româncă de 48 de ani, femeia fiind rănită grav în urma accidentului şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.