Climatologii spun că temperatura Pământului a crescut în medie cu 0,74 grade Celsius în ultimii 100 de ani, dar încălzirea în zona Himalaya din Asia de Sud a fost mai mare decât mediile globale, potrivit Reuters.
Gheţarii din Nepal, situaţi între doi mari poluatori – India şi China – s-au topit cu 65% mai repede în ultimul deceniu decât în deceniul precedent, a declarat şeful ONU într-un mesaj video după ce a vizitat regiunea Solukhumbu.
„Mă aflu astăzi aici pentru a striga de pe acoperişul lumii: opriţi nebunia!”, a spus el, cerând să se pună capăt „erei combustibililor fosili”, cu avertismentul că topirea gheţarilor va însemna lacuri şi râuri umflate care vor mătura comunităţi întregi, iar mările vor creşte în ritmuri record.
Gheţarii din Himalaya Hindu-Kush ar putea pierde până la 75% din volumul lor până la sfârşitul secolului din cauza încălzirii globale, au declarat oamenii de ştiinţă într-un raport publicat în luna iunie a acestui an, provocând inundaţii periculoase şi penurii de apă pentru 240 de milioane de persoane care trăiesc în regiunea muntoasă.
De asemenea, Guterres a îndemnat ţările să limiteze creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius pentru a evita „cel mai rău haos climatic”.