Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniţei; sper să fie eliberat

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a spus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), că îi pare rău pentru situaţia în care se află preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut de procurorii DNA, şi că speră să fie eliberat cât mai repede.

Urmărește
451 afișări
Imaginea articolului Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniţei; sper să fie eliberat

Nichita: Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă lui Adomniţei; sper să fie eliberat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Gheorghe Nichita a făcut această afirmaţie după terminarea procesului în care procurorii anticorupţie au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus cercetarea edilului sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

"Îmi pare foarte rău pentru ceea ce i se întâmplă domnului Adomniţei, îi ţin pumnii şi sper să fie eliberat cât mai repede", a spus Nichita. Primarul a făcut referire la faptul că şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut de DNA, joi seara, este acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ, în funcţiile de şef serviciu, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.

Primarul Iaşului a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că fosta sa soţie îi este o foarte bună prietenă.

"Să ştiţi că soţia mea îmi este o prietenă foarte bună şi în tot timpul i-am spus că este soţia mea", a precizat Nichita.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat de DNA, a anunţat, joi, că se autosuspendă din funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, cât şi din cea de preşedinte al organizaţiei judeţene Iaşi a partidului, spunând că a luat decizia în urma unei discuţii cu liderul PSD Victor Ponta.

Primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte PSD la nivel naţional, dar şi din cea de preşedinte al PSD Iaşi.

El spune că a avut o discuţie cu preşedintele PSD, Victor Ponta, şi că i-a adus acestuia la cunoştinţă decizia luată.

Nichita a mai afirmat că până la clarificarea situaţiei sale juridice atribuţiile de preşedinte al PSD Iaşi au fost preluate de către Victorel Lupu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Iaşi.

"Rămân în continuare membru al partidului şi fidel principiilor social-democrate", a adăugat Gheorghe Nichita.

Noul preşedinte al PSD Iaşi, Victorel Lupu, este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, fiind unul dintre cei mai vechi membri ai acestui partid.

Gheorghe Nichita este primar al Iaşiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind şi lider al organizaţiei judeţene a partidului, dar şi vicepreşedinte la nivel naţional.

Procurorii DNA au dispus, în 1 mai, începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el, au fost reţinuţi directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, şi Ştefan Avîrvarei, şef servicu în cadrul Poliţiei Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca şi şeful Poliţiei Locale ieşene şi şeful de serviciu din instituţie reţinuţi de procurorii DNA. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Această instanţă a analizat, vineri, contestaţia procurorilor.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că Adina Samson, şef de serviciu în Primăria Iaşi, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relaţie de câţiva ani, l-ar fi denunţat pe acesta după ce el i-ar fi pus pe poliţiştii locali să o urmărească.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Locale şi ai altor instituţii din Primărie, pentru a îşi urmări iubita şi a ameninţa un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

În 5 mai, Adina Samson, fosta iubită a primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, le-a declarat jurnaliştilot că a fost lovită de edil, care o hărţuia şi ameninţa că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relaţia, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.

Adina Samson spunea că în luna septembrie a anului trecut i-a comunicat primarului că vrea să încheie relaţia cu el, după care acesta a început să o urmărească şi să o ameninţe.

”În luna septembrie 2014 i-am comunicat domnului primar că vreau să închei această relaţie sub toate aspectele. Timp de două luni de zile, până în luna octombrie 2014, acesta m-a urmărit, m-a hărţuit, m-a ameninţat. Într-o seară când mă întorceam acasă cu sora mea a trimis un borfaş în faţa blocului să mă ameninţe cu moartea. Văzând acest lucru, am făcut această plângere la Parchet”, a spus tânăra, precizând că a aflat ulterior că persoana care a aşteptat-o în faţa blocului ar fi fost un nepot al primarului, de la Dorohoi.

Întrebată ce i-a spus persoana care a ameninţat-o, Adina Samson a afirmat: ”A spus că nu îmi va fi bine”.

Ea a precizat că în luna noiembrie şi-a retras plângerea depusă la Parchet, la insistenţele primarului şi ale unor persoane din anturajul acestuia şi pentru că nu se întâmpla nimic cu acea plângere, nefiind luate măsuri de către anchetatori.

Tânăra a mai spus că ştia că ameninţarea îi este transmisă din partea primarului pentru că i-a fost spus explicit acest lucru şi că ameninţările au continuat, iar de ziua primarului, de Sfântul Gheorghe, edilul i-a transmis că o va distruge şi că acesta va fi singurul lui scop în viaţă.

Întrebată cât timp a durat relaţia cu Nichita, Adina Samson a spus că au fost împreună câţiva ani, ea precizând, la întrebarea unui jurnalist, că primarul nu a divorţat din cauza ei.

Tânăra a mai spus că a fost lovită de către Nichita, iar întrebată de ce o lovea acesta, ea a răspuns că din cauza geloziei şi pentru că ea nu i-a acceptat cererea în căsătorie.

”M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori...Cu asemea persoană, cum să te căsătoşti?. Ultima oară, m-a cerut în căsătorie după episodul de la mall. Atunci i-am spus că ne vedem la tribunal şi mi-a trimis mesaj că nu, că o să ne vedem la starea civilă”, a mai afirmat Adina Samson.

Ea a precizat că are şi o înregistrare audio în care primarul o ameninţă că o va distruge şi că îl va trimite pe şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, să o urmărească, precizând că la plângerea depusă anul trecut la Parchet a ataşat această înregistrare, precum şi fotografii cu maşinile care o urmăreau.

Întrebată, de asemenea, despre incidentul în care a fost implicată în timp ce era la mall şi la care se face referire în dosarul lui Nichita, Adina Samson a spus că a fost ameninţată de doi indivizi pe care nu îi cunoştea, dar a bănuit că ar avea legătură cu un clan.

Tânăra a mai spus că nu a mers la medicul legist pentru a-i fi eliberat certificat medico-lergal după ce a fost lovită, dar că a fost internată de mai multe ori, şi anul trecut, şi în acest an, pentru că din cauza stresului a dezvoltat o boală autoimună.

Întrebată dacă va cere daune, ea a spus că va da în judeactă Poliţia Locală şi pe primarul Nichita, precum şi anumite persoane care i-au fost complice edilului şi care ”ştiau de tot ce se întâmplă şi se dădeau prietenele” ei.

Întrebată ce i-a spus primarul că îi va da dacă acceptă cererea lui în căsătorie, tânăra a spus că acesta i-a promis că îi dă un apartament de serviciu şi că o ajută să facă diferite afaceri, ea precizând că nu are nicio locuinţă pe numele ei şi că stă într-un apartament de trei camere din Păcurari, care însă nu este al ei, lucru care poate fi verificat.

Tânăra a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că l-a anunţat pe primar din septembrie anul trecut că vrea să îşi refacă viaţa, iar atunci Nichita i-a spus că ea este singura lui opţiune în viaţă şi că dacă va face acest lucru o va distruge, ceea ce a şi pus în practică.

”De Sfântul Gheorghe, de ziua lui, mi-a spus că dacă mă voi întâlni cu acea persoană îi va rupe picioarele, exact asa s-a exprimat, şi pe mine o să mă distrugă”, a spus Adina Samson, care a precizat că primarul nu a mai căutat-o după ce a fost reţinut.

Ea a adăugat că niciodată nu a făcut o plângere la DNA şi că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere şi că se vor vedea la tribunal.

Tot în 5 mai, primarul Gheorghe Nichita s-a întors la Primărie şi a afirmat că acum nu va face declaraţii, adăugând că sunt multe întrebări şi va veni momentul în care va spune ”tot ce trebuie spus”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici