Nicolăescu: Românii, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că cetăţenii români, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate, el precizând că asigurarea socială de sănătate este una obligatorie, reprezentând un fel de impozit.

Urmărește
1458 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Românii, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate

Nicolăescu: Românii, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate (Imagine: Mediafax Foto Arhiva)

"Cetăţenii români, în proporţie de 90%, sunt săraci şi trăiesc din asigurări sociale de sănătate. Asta este problema României, e a noastră, a tuturor, pe asta trebuie să o rezolvăm", a spus Nicolăescu.

El a precizat că asigurarea este obligatorie, nu facultativă. "Asigurarea este obligatorie, dacă e obligatorie, e o contribuţie obligatorie, deci e un fel de impozit. De ce să răstălmăcim cuvintele? Noi vorbim de un impozit obligatoriu. Dacă se spunea asigurarea este facultativă, atunci erau bani privaţi şi făceaţi ce doriţi dumneavostră cu ei. Cât ea este socială, aşa se cheamă, asigurări sociale de sănătate, atunci acei bani sunt publici, iar Guvernul şi ministerul Sănătăţii au obligaţia să facă aceaste politici publice pe fonduri publice", a spus Nicolăescu.

Solicitat să comenteze criticile aduse propunerii sale de eliminare a finanţării de la stat pentru spitalele private, Nicolăescu a răspuns: "În general, lumea critică când nu este bine informată. Când vor înţelege care sunt măsurile în coerenţă, care au ca scop tocmai îmbunătăţirea serviciilor medicale, sigur nu vor mai avea nicio reţinere".

El a arătat că cine se întreabă acum de ce banii nu merg şi la privat habar nu are de lege, pentru că legea se referă la asigurări sociale de solidaritate şi nu priveşte opţiunile private şi conturile personale de asigurări.

"Legea spune de asigurări sociale de sănătate care sunt obligatorii pentru că reprezintă sistemul de solidaritate, Cine doreşte să exprime opţiuni, poate face asigurări private, legea de azi permite oricui", a spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii declara, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private.

"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă", a spus Nicolăescu.

El a afirmat că se va strădui, împreună cu Raed Arafat, să analizeze şi să prioritizeze fiecare problemă din sistem şi "uşor-uşor" să găsească "soluţie fiecăreia", fiind clar că nu pot fi rezolvate toate odată, întrucât nu există banii necesari.

Nicolăescu a spus că cine îşi dezvoltă o afacere privată "nu şi-o face pe banul public", iar managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe "ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici