- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Norma de hrană pentru poliţişti, redusă cu aproximativ 550 lei. Salariul maxim al unui poliţist va fi de 1.200 lei
Sindicaliştii din poliţie ameninţă cu proteste, după ce au fost anunţaţi printr-un document întocmit de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi semnat de ministrul Traian Igaş le este redusă norma de hrană cu aproximativ 550 de lei, măsura fiind motivată de lipsa fondurilor.
Norma de hrană pentru poliţişti, redusă cu aproximativ 550 lei. Salariul maxim al unui poliţist va fi de 1.200 lei (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)
Sindicaliştii din poliţie ameninţă cu proteste, după ce au fost anunţaţi printr-un document întocmit de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi semnat de ministrul Traian Igaş le este redusă norma de hrană cu aproximativ 550 de lei, măsura fiind motivată de lipsa fondurilor.
Liderul Pro Lex, Vasile, Lincu, a declarat că s-a interesat la Ministerul Administraţiei şi Internelor în legătură cu această măsură şi i s-a comunicat că măsura a fost luată pentru că nu sunt fonduri pentru plata integrală a acestor venituri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Lincu a făcut referire la Legea 69/2010 care prevede că MAI are obligaţia, pentru a se încadra în buget, să ajusteze sporurile facultative şi care nu sunt în cuantum fix, respectvi salariul de merit ţi de execelenţă. Liderul sindical a susţinut că în continuare se vor da aceste salarii de merit şi de excelenţă.
El a precizat că un salariu de excelenţă înseamnă 50% din venitul salarial şi este acordat pentru cinci la sută din personal, 90% dintre cei care-l încasează fiind şefi.
Vasile Lincu a mai spus că salariul de merit reprezintă 20 la sută din salariu şi este plătit pentru 30 la sută din efectiv.
Potrivit lui Lincu, acest salariu de excelenţă înseamnă un salariu primit de un poliţist în execuţie.
El a precizat că în nota ministerului se arată că diferenţa oprită din norma de hrană va fi dată la sfârşitul lunii iunie sau luna viitoare, dar a subliniat că acest lucru este posibil să nu se întâmple pentru că nu sunt fonduri.
Toţi angajaţii MAI afectaţi de reducerea normei de hrană, un poliţist va câştiga maximum 1.200 lei
Toţi angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi afectaţi de reducerea normei de hrană de la 720 la 130 de lei, venitul lunar al unui angajat urmând să ajungă la maximum 1.200 de lei.
Liderul Sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reducerea normei de hrană, măsură dispusă printr-un document emis de Direcţia Financiară din cadrul MAI şi semnat de ministrul Traian Igaş, va afecta peste 100.000 de persoane, adică pe toţi angajaţii ministerului.
Potrivit acestui document, norma de hrană va fi redusă de la 720 la 130 de lei în luna iunie, fără a se specifica ce urmează să se întâmple din luna următoare.
După această diminuare a veniturilor, un poliţist va câştiga între 800 şi 1.200 de lei lunar.
"Dincolo de efectele neacordării normei de hrană cuvenite pentru luna iunie, apreciem că măsura are rolul de a testa gradul de suportabilitate al poliţistului român ameninţat cu destituirea", a spus Lincu.
La rândul său, secretarul general al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, a susţinut că norma de hrană era o măsură compensatorie acordată poliţiştilor de mai mult timp.
Potrivit lui Paraschiv reducerea normei de hrană duce la o diminuare a veniturilor cu aproximativ 30%.
Premierul Emil Boc a solicitat Corpului de Control să efectueze o anchetă la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), legată inclusiv de modul de calcul al salariilor pentru unii angajaţi. Acest control a fost demarat din 19 mai.
Ministrul de resort, Traian Igaş, a declarat, marţi, că restructurarea MAI trebuie făcută neapărat, întrucât în caz contrar există riscul să nu mai poată fi plătite în integralitate salariile celor angajaţi în structurile MAI.
Acesta a mai precizat că restructurările ar fi trebuit făcute de mulţi ani şi că lipsa reorganizării a condus la situaţia în care România are cu o sută de poliţişti la 100.000 de locuitori, peste media europeană.
Întrebat dacă mai sunt suficienţi bani pentru plata angajaţilor din structurile MAI de la 1 iulie, ministrul a evitat să dea un răspuns exact, susţinând că nu doreşte să discute despre cifre şi că în momentul când va anunţa numărul celor care vor fi disponibilizaţi va oferi toate detaliile legate de acest aspect.
Traian Igaş declara, luni, la Guvern, că angajaţii MAI vor primi în luna decembrie salarii reduse cu 30 la sută dacă programul de disponibilizare a poliţiştilor nu va fi derulat.
Camera Deputaţilor nu a adoptat, marţi, proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, fiind înregistrate 150 de voturi "pentru", 132 "împotrivă" şi opt abţineri. Pentru adoptare ar fi fost necesare 167 de voturi favorabile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36