Potrivit ANM, în judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Vrancea, Galaţi, Braşov, Covasna, Harghita, Constanţa, Tulcea, precum şi municipiul Bucureşti şi în zona de munte a judeţelor Mureş şi Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul ţării şi la munte, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, mai ales în sud-est.
Avertizarea este valabilă până joi, la ora 3.00.