Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii, mai mic decât în anii precedenţi

În minivacanţa de Rusalii au acţionat în medie zilnică 25.936 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi angajaţi ai inspectoratelor pentru Imigrări şi Aviaţie. Primele zile ale minivacanţei de Rusaliile ortodoxe au fost fără incidente grave, potrivit unui comunicat al MAI.

132 afișări
Imaginea articolului Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii, mai mic decât în anii precedenţi

Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii, mai mic decât în anii precedenţi

Structurile de ordine publică au efectuat aproape 11.000 de intervenţii, iar structurile pentru situaţii de urgenţă au efectuat peste 5.600 intervenţii (din care 4.298 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 482 pentru stingerea de incendii).

Structurile MAI au fost sesizate cu privire la producerea a 3.151 infracţiuni şi au aplicat 27.797 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.583.088 lei.

În această perioadă, s-au asigurat măsurile specifice pentru 506 manifestări publice – cele mai multe dintre acestea (206) fiind cultural-artistice.

Structurile Inspectoratului General de Aviaţie au executat 62 misiuni pentru situaţii de urgenţă şi 7 misiuni pe ordine publică.

Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 42 localităţi din 10 judeţe (Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Harghita, Maramureş, Sălaj, Satu-Mare, Suceava şi Timiş), unde s-a intervenit evacuarea apei din curţi şi beciuri, precum şi pentru degajarea copacilor doborâţi de vânt.

În perioada 21 - 23 iunie, au fost emise 56 mesaje prin sistemul RO-ALERT de avertizare a populaţiei (dintre care 32 privind prezenţa animalelor sălbatice în zone de locuit).

Echipajele rutiere – suplimentate în contextul acestei minivacanţe – şi-au concentrat eforturile pe prevenirea accidentelor de circulaţie prin identificarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care reprezentau un pericol pe drumurile publice. În aceste zile, a fost înregistrat un trend descrescător în ceea ce priveşte accidentele rutiere grave faţă de anii anteriori.

Astfel, au fost înregistrate 27 accidente rutiere, în scădere 28,9% faţă de anul precedent şi cu 37,2% faţă de 2022, când au fost înregistrate 38 accidente, respectiv 43 accidente.

S-a acţionat, în medie zilnică, cu 294 radare, fiind reţinute 2.287 permise de conducere (40 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise) şi au fost retrase 933 certificate de înmatriculare. Se înregistrează, astfel, o creştere de 45,8% faţă de anul precedent a numărului de permise reţinute pentru conducere sub influenţa substanţelor interzise.

În ceea ce priveşte traficul la frontierele naţionale, au fost înregistrate creşteri sensibile, normale în contextul minivacanţei şi al perioadei de vacanţe şi concedii. Au fost luate măsuri adaptate acestei situaţii, astfel că nu au fost înregistrate blocaje sau disfuncţionalităţi la intrarea sau ieşirea din ţară. Frontiera de stat a fost tranzitată, în acest interval, de 893.381 persoane cu 253.634 mijloace de transport. Aceasta reprezintă o creştere de 15,6% a numărului de persoane care au tranzitat frontiera de stat, faţă de perioada similară a anului precedent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici