Numărul salariaţilor a scăzut cu 300.000 anul trecut. Cu cât au crescut salariile

Numărul salariaţilor din România a scăzut anul trecut, faţă de nivelul din 2009, cu aproximativ 300.000 de persoane, la 4,58 milioane, iar câştigul salarial mediu lunar net a fost de 1.391 lei, în creştere cu doar 30 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește
386 afișări
Imaginea articolului Numărul salariaţilor a scăzut cu 300.000 anul trecut. Cu cât au crescut salariile

Numărul salariaţilor a scăzut cu 300.000 anul trecut. Cu cât au crescut salariile (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)

În profil regional, numărul salariaţilor a înregistrat scăderi în toate regiunile faţă de sfârşitul anului 2009, cea mai mare reducere fiind înregistrată în regiunea Bucureşti-Ilfov (-51.700 persoane). Însă, comparativ cu celelalte regiuni ale ţării, în regiunea Bucureşti-Ilfov se concentrează cea mai mare parte din efectivul salariaţilor din economie, respectiv peste o cincime.

Regiunile în care activităţile sectorului primar depăşesc ponderea medie pe ţară (2,1% pe total economie) sunt: Sud-Muntenia (3,7%), Sud-Est (3,0%), Nord-Est (2,9%), Vest (2,6%) şi Sud-Vest Oltenia (2,2%). Totodată, regiunile care concentrează o proporţie semnificativă a salariaţilor în sectorul industriei şi construcţiilor sunt: Vest, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia, Sud-Est (44,5%, 42,3%, 40,4%, 39,8%, 38,7%, 36,5% faţă de 36,2% media pe ţară).

Cea mai mare pondere a salariaţilor din serviciile comerciale se regăseşte în regiunea Bucureşti-Ilfov (58,4% faţă de 39,5% pe total economie), iar din sectorul serviciilor sociale în Nord-Est (30,3% faţă de 22,2% media pe ţară).

Efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (69,9%) şi a înregistrat o scădere cu 5,4% comparativ cu anul precedent.

În ceea ce priveşte câştigurile medii nete, cele mai mari, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în intermedieri financiare şi asigurări, în informaţii şi comunicaţii, în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, în industria extractivă, în administraţie publică, în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice şi în transport şi depozitare.

La polul opus s-au situat câştigurile din hoteluri şi restaurante, alte activităţi de servicii, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, agricultură, silvicultură şi pescuit, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, construcţii, comerţ, tranzacţii imobiliare, sănătate şi asistenţă socială.

Raportat la evoluţia preţurilor de consum, câştigul salarial mediu lunar net de anul trecut, de 1.391 lei, l-a depăşit pe cel al anului 1990 cu 23,6% în termeni reali.

Femeile au câştigat în medie cu 221 lei mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial brut lunar de 1.786 lei (faţă de 2.007 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial net lunar de 1.308 lei (faţă de 1.466 lei al bărbaţilor).

Bărbaţilor le-au revenit câştiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 25%) regăsindu-se în alte activităţi de servicii (33,0%), în intermedieri financiare şi asigurări (32,2%), în comerţ (31,2%) şi în industria prelucrătoare (26,5%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net în anul 2010 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe. Cel mai scăzut nivel (1.025 lei) s-a înregistrat în judeţele Harghita şi Maramureş, cu 26,3% mai puţin decât media pe economie. La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (1973 lei), cu 41,8% peste media pe economie.

Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost anul trecut de 2.477 lei/salariat, în creştere cu 2,1% faţă de anul precedent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici