- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O ambulanţă SMURD, răsturnată într-un accident în cartierul Militari
Un lucrător al SMURD Bucureşti a fost rănit uşor, iar ambulanţa în care se afla, alături de colegii de echipaj cu care transporta un pacient, a fost avariată în urma unui accident petrecut, miercuri noapte, la intersecţia bulevardelor Iuliu Maniu şi Vasile Milea.
O ambulanţă SMURD care transporta un pacient, implicată într-un accident în cartierul Militari (Imagine din arhivă; ISUMB/Mediafax Foto)
Unul din membrii echipajului de Poliţie Rutieră venit la locul accidentului a declarat, pentru MEDIAFAX, că angajatul SMURD, care se afla pe locul din dreapta faţă al ambulanţei, nu este rănit grav, având leziuni doar la una dintre mâini. Nici colegii săi din echipajul SMURD, nici pacientul pe care îl transportau şi nici şoferul maşinii cu care ambulanţa s-a ciocnit nu au păţit nimic.
Accidentul s-a produs după ce un şofer care venea pe Bulevardul Vasile Milea dinspre Bulevardul Timişoara a ajuns în intersecţia cu Iuliu Maniu şi nu a observat ambulanţa, care traversa venind dinspre cartierul Militari către centru. Potrivit martorilor, ambulanţa avea sirena şi girofarul în funcţiune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Ambulanţa a fost lovită uşor, însă impactul lateral a răsturnat-o pe o parte. Pacientul transportat de echipajul SMURD implicat în accident a fost preluat de o altă maşină şi dus mai departe către spital. Un alt echipaj SMURD l-a preluat pe bărbatul rănit uşor la mână, acordându-i îngrijiri medicale.
Şoferul maşinii, care, conform primelor informaţii, ar fi autorul accidentului, a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Maşina pe care acesta o conducea, un Renault Laguna cu numere de Olt, a fost avariată serios în partea frontată, şoferul declarând că nu are asigurare CASCO. Bărbatul se afla singur în maşină.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO