O bibliotecă a fost deschisă în incinta Aeroportului "Avram Iancu” din Cluj - GALERIE FOTO

Prima bibliotecă din România amplasată în incinta unui aeroport - Aeroportul Internaţional "Avram Iancu” Cluj - a fost inaugurată, joi, aceasta având posibilitatea să găzduiască peste 20 de persoane care au la dispoziţie zeci de cărţi pe care le pot citi gratuit, în mai multe limbi.

Urmărește
361 afișări
Imaginea articolului O bibliotecă a fost deschisă în incinta Aeroportului "Avram Iancu” din Cluj - GALERIE FOTO

O bibliotecă a fost deschisă în incinta Aeroportului "Avram Iancu” din Cluj - GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Florin Moroşanu, directorul Asociaţiei Cluj-Napoca 2021 – Capitală Culturală Europeană, iniţiatorul proiectului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că noul spaţiu recreaţional experimental se află în zona publică din corpul de legătură dintre cele două terminale, de plecări şi sosiri, ale aeroportului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

"Am inaugurat prima bibliotecă din incinta Aeroportului Internaţional <Avram Ianc>> Cluj, prima de acest fel din România, un spaţiu recreaţional experimental, situat în zona publică din corpul de legătură dintre cele două terminale, de plecări şi sosiri, ale aeroportului, una intens circulată. Spaţiul este format din corpuri de mobilier cu funcţie de bibliotecă, o bancă, fotolii dar şi fotolii de puf personalizate. În bibliotecă pot fi găzduite simultan peste 20 de persoane care se pot bucura de lecturarea a zeci de volume în limbile română, engleză şi franceză în timp ce aşteaptă avioanele, dar şi sosirea rudelor sau cunoscuţilor”, a spus Moroşanu.

Potrivit acestuia, spaţiul actual are şi rol de punct de informare turistică şi ar putea fi extins în luna septembrie, în cazul în care proiectul se va bucura de succes în rândul pasagerilor români sau străini.

La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional "Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că iniţiativa este binevenită în condiţiile în care prin aeroport vor trece, anual, circa patru milioane de oameni, pasageri şi aparţinători.

"Încercăm să diversificăm serviciile oferite de aeroportul clujean”, a spus Ciceo.

Mobilierul şi cărţile din biblioteca aeroportului provin din donaţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici