Prima pagină » Social » O fată de 14 ani, dată dispărută în Hunedoara, după ce nu a mai ajuns la şcoală. Ce bănuieşte mama adolescentei

O fată de 14 ani, dată dispărută în Hunedoara, după ce nu a mai ajuns la şcoală. Ce bănuieşte mama adolescentei

O fată în vârstă de 14 ani, din Orăştie, judeţul Hunedoara, este căutată de poliţişti după ce mama ei a anunţat că nu a ajuns la şcoală şi bănuieşte că e acasă la un băiat.
O fată de 14 ani, dată dispărută în Hunedoara, după ce nu a mai ajuns la şcoală. Ce bănuieşte mama adolescentei

Potrivit IPJ Hunedoara, mama fetei a anunţat marţi dimineaţa că fiica ei, Ioani Manuela Sînziana, în vârstă de 14 ani, a plecat de acasă în jurul orei 6.30, spre locuinţa unei colege împreună cu care urma să meargă la şcoală, unde, însă, fata nu a mai ajuns.

Femeia a spus că fiica sa ţine legătura cu un băiat, la care crede că se află şi că a primit mai multe mesaje telefonice de la ea, prin care a anunţat-o că „este bine”.

Semnalmentele fetei sunt: înalţime 1,57 metri, talie potrivită, ochi verzi, părul scurt, roşcat–mov.

În momentul plecării de acasă aceasta purta pantaloni tip trening (negri), bocanci negri şi geacă neagră.

Mama fetei a declarat că până în prezent fiica ei nu a mai plecat de acasă fără să-i spună unde se află.