O femeie a murit călcată de un TIR, pe trecerea de pietoni; şoferul nu a oprit

O femeie a murit, vineri, după ce a fost lovită de un TIR pe o trecere de pietoni din localitatea ieşeană Podu Iloaiei. Şoferul TIR-ului nu şi-a dat seama de accident şi şi-a continuat traseul, fiind prins după ce a parcurs opt kilometri.

Urmărește
438 afișări
Imaginea articolului O femeie a murit călcată de un TIR, pe trecerea de pietoni; şoferul nu a oprit

O femeie a murit călcată de un TIR, pe trecerea de pietoni; şoferul nu a oprit

Accidentul a avut loc vineri în jurul orei 11 în localitatea ieşeană Podu Iloaiei, unde o femeie a fost lovită de un TIR pe o trecere de pietoni şi târâtă câteva zeci de metri.

Şoferul TIR-ului nu şi-a dat seama de accident şi şi-a continuat traseul. El a fost prins de poliţişti la aproximativ 8 kilometri de la locul impactului, în localitatea Sârca.

"În urma sesizării, poliţiştii au organizat mai multe filtre, aveau semnalmentele TIR-ului şi l-au depistat pe şofer pe raza localităţii Sârca. Acesta nu realizase că a lovit o persoană şi îşi continua drumul”, a declarat subinspector Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Femeia a cărei identitate nu este deocamdată cunoscută a murit pe loc.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici