Incidentul a avut loc în jurul orei 15.20, când femeia aflată pe peron s-a aruncat în faţa metroului care circula pe tronsonul Berceni – Pipera.
Călătorii care se aflau în metrou au fost evacuaţi pe una din uşile din faţă ale metroului, restul uşilor rămânând închise.
Femeia a fost scoasă de sub metrou după aproximativ o oră.
Potrivit reprezentanţilor echipajului SMURD, aceasta are picioarele amputate şi este conştientă.
Femeia urmează să fie transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar – Arseni.
În prezent, circulaţia metroului pe sensul spre Pipera se desfăşoară alternativ pe celălalt tronson.