Locomotiva circula pe relaţia Târgovişte – Ploieşti, iar la trecerea la nivel peste calea ferată de pe drumul judeţean 720 B, în apropierea localităţii Gura Ocniţei, a lovit un camion încărcat cu cărămidă.
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Dâmboviţa, comisar-şef Răducu Rizea, şoferul camionului nu s-a asigurat la traversarea căii ferate, semnalizată cu crucea Sfântului Andrei şi cu indicatorul „Stop”, iar locomotiva a lovit în plin camionul, pe care l-a împins pe o distanţă de circa zece metri. În urma impactului, o parte din marfă s-a răsturnat pe calea ferată.
Şoferul a scăpat nevătămat în urma accidentului.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia feroviară pe relaţia Târgovişte – Ploieşti este blocată. De asemenea, este blocată şi circulaţia rutieră pe DJ 720 B, care face legătura între Târgovişte şi Moreni.
Locomotiva, plecată de la Târgovişte, circula spre halta Adânca din judeţul Dâmboviţa, de unde urma să preia câteva vagoane de marfă.
În acelaşi loc, în urmă cu doi ani un tren a lovit un autocar plin cu nuntaşi. În urma accidentului, zece persoane şi-au pierdut viaţa.