Pompierii din Giurgiu au intervin, miercuri seara, în localitatea Săbăreni din judeţul Giurgiu după ce au fost anunţaţi, prin apel la 112, că o maşină a luat foc în mers şi apoi a explodat.
Potrivit ISU Giurgiu, o persoană a sunat prin 112 să anunţe că maşina a luat foc şi la trei minute a revenit cu alt apel în care a spus că incendiul a fost urmat de explozie.
Maşina era alimentată cu GPL.
„Autoturismul în cauză era folosit pentru a livra pizza. Şoferul a coborât din autoturism şi i-a transmis unui localnic care se găsea în zonă că are sistem de GPL. Localnicul a apelat 112 şi a anunţat evenimentul. Şoferul nu a fost găsit la faţa locului”, au declarat reprezentanţii ISU Giurgiu.
La ora publicării acestei ştiri pompierii acţionează pentru lichidarea incendiului.