O tânără a fost atacată de o haită de câini în faţa Universităţii de Vest din Timişoara

O tânără de 25 de ani din Timişoara a ajuns, vineri, la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din municipiu, după ce a fost atacată de o haită de câini, în faţa Universităţii de Vest, medicii afirmând că avea o plagă minoră şi că nu necesita internare.

Urmărește
181 afișări
Imaginea articolului O tânără a fost atacată de o haită de câini în faţa Universităţii de Vest din Timişoara

O tânără a fost atacată de o haită de câini în faţa Universităţii de Vest din Timişoara (Imagine: Marius Vasilică / Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, Virgil Musta, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că o tânără de 25 de ani a fost atacată, vineri, de o haită de câini în faţa Universităţii de Vest din oraş, ea ajungând la spital cu o plagă minoră.

"Avea o plagă minoră la piciorul stâng, nu se vedeau leziuni grave. Am avut 112 cazuri de persoane muşcate de câine numai în luna decembrie 2013, între trei şi patru cazuri pe zi. La începutul lunii ianuarie, în primele zece zile am avut 20 de cazuri. Cred că se menţine numărul. Acum câţiva ani aveam cam cinci-şase muşcături de câine pe zi", a declarat Virgil Musta.

Potrivit medicilor, tânăra se afla în drum spre serviciu când a fost atacată de o haită de şase câini, iar ea a fugit pe o altă stradă, unde i-au sărit în ajutor mai mulţi trecători care au alungat câinii şi au chemat ambulanţa.

Medicii i-au îngrijit rănile şi i-au transmis că nu are nevoie de internare.

De la sfârşitul lunii decembrie, alţi doi bărbaţi au ajuns la spital după ce au fost atacaţi de câini fără stăpân, în zona Gării de Nord din Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici