OCHII SUFLETULUI. Povestea lui Theodor, tânărul care zi de zi oferă o lecţie de viaţă celor din jur

„Am aflat că are sindrom Down după ce l-am născut. Am ajuns cu el în Bucureşti, că eu l-am născut pe la Orşova, acolo nu mi-au zis nimic sau poate nici măcar nu şi-au dat seama, nu ştiu să spun... deşi sarcina a fost urmărită la o policlinică din Bucureşti, care la vremea respectivă se considera că e cel mai bine utilată. Cred că pur şi simplu aşa a trebuit să se întâmple, să vină el aşa. Am aflat după. Asistenta şi medicul de familie au văzut imediat ce l-am adus acasă, dar nu mi-au spus pentru că eu am alăptat natural şi m-au lăsat până la două luni. Când m-au dus la vaccinul de două luni mi-au spus că ei bănuiesc că e vorba despre treaba asta. La el nu era nici foarte vizibil şi până nu au făcut nişte teste... Cert este că inima s-a descurcat singură până la două luni şi din acest motiv nici nu au fost obligaţi să mă pună în gardă. Au considerat că e mai bine să mă lase să trec de perioada de lăuzie şi apoi să îmi spună”, poveşteşte Georgeta, bucuroasă că îl are pe Theo aproape, în ciuda tuturor problemelor.

Ajuns acum la adolescenţă, Theodor nu reuşeşte să pronunţe cuvintele foarte corect şi nici să lege propoziţii, însă familia înţelege tot ceea ce spune. „Stând cu el, înveţi ce înseamnă fiecare sunet şi ce vrea să spună el prin asta”, mărturiseşte mama. Cât despre celelalte persoane, nu-i deloc greu să înţelegi că Theo te place: te-a văzut, te-a luat de mână, te-a îmbrăţişat şi ţi-a dat un sărut pe obraz. Iar îmbrăţişarea lui e sinceră şi caldă şi zâmbetul pe care ţi-l aruncă e parcă smuls din suflet. Theo respiră iubire şi emană iubire prin toţi porii. Cât despre ochii lui, ei vorbesc mai mult decât ar putea-o face orice limbaj.

„Aceşti copii reuşesc să comunice mult mai bine decât noi, chiar dacă de multe ori nu folosesc cuvintele. Cred că acest lucru are legătură cu faptul că ei au sufleţelele curate şi că tot ce simt e iubire. Ei asta simt, asta împărtăşesc. Foarte mulţi, dacă te uiţi în statistici, vin pe lume cu probleme la inimă. Şi fac o analogie şi zic: ‘Doamne, probabil că tu le-ai dat atâtea probleme la inimă tocmai ca să ne atragi atenţia că aceste persoane vin şi se ocupă numai de inimile lor şi ale noastre’. Pentru că şi inimile noastre, practic, sunt atinse, schimbate. Asta este ceea ce văd eu când mă uit la aceşti copii, la aceste persoane. Asta îmi spune inima”. Georgetei îi tremură vocea în timp ce rosteşte aceste cuvinte.

Talentul nebănuit al lui Theodor

Viaţa lui Theodor s-a schimbat radical la vârsta de 10 ani, când a descoperit ceva ce părinţii nu s-ar fi gândit niciodată că va putea face după ce suferise operaţia la inimă: sportul. Primii paşi în această lume i-a făcut în proba de atletism, la Jocurile Olimpice pentru persoane cu dizabilităţi din Bucureşti, unde a câştigat şi prima medalie de aur. A făcut apoi baschet, învaţă să meargă pe role, dansează, înoată, joacă fotbal şi participă la probele de mers pe zăpadă, în cadrul Jocurilor de Iarnă Special Olympics. Cochetează cu schiul şi speră că într-o zi va reuşi să aducă aurul mondial pentru România şi la această probă.

„Theo a început să facă sport la vârsta de 10 ani, când a devenit sportiv Special Olympics, participând pentru prima dată la Jocurile Olimpice din Bucureşti. A participat întâi la atletism, culmea, pentru că nu îi place foarte mult, şi a fost foarte încântat că a luat o medalie de aur. Aşa a debutat. Sincer, de fiecare dată când îmi aduc aminte că Theo face sport le mulţumesc celor de la Special Olympics, pentru că dacă ei nu ar fi adus sportul pentru persoanele cu dizabilităţi în România, cred că la momentul acesta copilul meu stătea la calculator înfulecând dulciuri. El este operat şi la inimă şi eu aş fi gândit că el are o problemă la inimă şi aş fi cerut să fie scutit de sport. Cu siguranţă aşa gândeam”, mărturiseşte Georgeta Bucur, cea care a învăţat din propria experienţă că sportul este o adevărată binecuvântare pentru un copiii cu dizabilităţi intelectuale, care schimbă şi viaţa şi percepţia părinţilor, arătându-le că, indiferent de „provocarea” pe care o au de trăit copiii lor, aceştia pot deveni cei mai buni într-un anumit domeniu.

Iar Theo a devenit cel mai bun. La Jocurile Mondiale de Iarnă desfăşurate la finalul lunii martie în Austria, el a urcat pe primele trepte ale podiumului cucerind medaliile de aur şi de argint la probele de mers pe zăpadă. Mama lui mărturiseşte că nu l-a văzut niciodată mai vesel şi că a văzut în ochii lui o scânteie diferită, o conştientizare a faptului că a reuşit ceva cu totul deosebit, fără să-i aibă alături pe mama sau pe tata, într-o ţară străină, însoţit doar de antrenori şi de pritenii lui.

„Cea mai importantă victorie a simţit şi el că este participarea la Jocurile Mondiale de Iarnă din Austria. L-am văzut mai fericit ca oricând că a ajuns să aducă medalia acasă. E o competiţie de la care s-a întors cumva mai matur, pentru că Theo de felul lui e mai jucăuş aşa, îi place să atragă atenţia. E prima dată când l-am văzut cu o altă mândrie în ochi când i-am spus: ‘Mami, reprezinţi România, reprezinţi ţara noastră!’. L-am văzut cu o altă scânteie în ochi”, povesteşte cu mândrie Georgeta Bucur.

Citeşte continuarea e Gândul.

Citeşte şi: Şofer băut şi fără permis în Constanţa, oprit cu 12 FOCURI de ARMĂ, după o urmărire de 30 de kilometri

Citeşte şi: Familie cu un copil de un an, rătăcită pe un drum forestier, lângă Bran, recuperată de salvamontişti

Citeşte şi: 169 de persoane date în urmărire, depistate de poliţişti în ultima săptămână

Citeşte şi: Prinţul Charles a încălcat protocolul regal şi a îmbrăţişat un copil român