Olt: Două persoane confirmate cu virusul A/H1N1 au decedat

Două persoane din judeţul Olt, confirmate cu virusul gripei A/H1N1, au murit în ultimele 48 ore, ele fiind internate la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în ultima zi a anului 2009.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Olt: Două persoane confirmate cu virusul A/H1N1 au decedat

Olt: Două persoane confirmate cu virusul A/H1N1 au decedat (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Două persoane din judeţul Olt, o femeie din comuna Pleşoiu, în vârstă de 69 ani, şi un bărbat din localitatea Sprâncenata, de 54 ani, au murit în ultimele 48 de ore, din cauza gripei noi.

Potrivit Gabrielei Gogiu de la Biroul Epidemiologic, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt, ambele persoane au fost internate în 31 decembrie, în Secţia de Terapie Intensivă a SJU Slatina, fiind suspecte ca fiind bolnave de gripă nouă.

"Persoana de 69 de ani a murit în 3 ianuarie, iar cea de 54 ani în 4 ianuarie, adică ieri (n. r - luni). Rezultatele cu confirmarea virusului A/H1N1 de la Institutul Cantacuzino au venit după ce a survenit decesul celor două persoane. Oricum se aflau sub tratament cu Tamiflu, ca orice persoană suspectă", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Gabriela Gogiu, de la Biroul Epidemiologic din cadrul DSP Olt.

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost confirmate în Olt şapte cazuri de îmbolnăvire cu gripa A/H1N1, iar de la începutul pandemiei de gripă s-au înregistrat 101 cazuri de persoane suspecte, dintre care s-au confirmat 51.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici