- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.02.2014, 21:27)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Omul de afaceri Gruia Stoica rămâne în arest
Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, rămâne în detenţie, a decis definitiv, marţi, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă.
Urmărește
803 afișări
Gruia Stoica (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)
Instanţa supremă a dezbătut, marţi, recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care omul de afaceri este acuzat de cumpărare de influenţă. Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.
Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.
Avocaţii au mai spus că procurorii DNA nu pot proba acuzaţia pe care i-o aduc lui Gruia Stoica, astfel că cercetarea ar trebui făcută cu acesta în stare de libertate.
De asemenea, avocaţii au mai arătat că, potrivit noilor prevederi din legislaţia penal, starea de arest este una excepţională şi măsura ar trebui luată doar atunci când este imperios necesară.
În acest context, avocaţii au cerut fie lăsarea în libertate a lui Gruia Stoica, fie arestul la domiciliu. Avocaţii au precizat că măsura arestului la domiciliu ar fi suficientă pentru verificarea acestuia de către procurorii anticorupţie.
La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă le-a cerut judecătorilor respingerea recursului făcut de Gruia Stoica şi menţinerea acestuia în arest.
În ultimul cuvânt, Gruia Stoica le-a spus judectorilor că cele trei milioane de euro despre care DNA susţine că ar reprezenta mita ce urma să-i fie oferită lui Doru Boştină, pentru intervenţii la funcţionari ai statului, ar reprezenta în realitate un onorariu pe care urma să îl plătească avocatului.
Gruia Stoica le-a mai spus judecătorilor că s-a ocupat de privatizarea a patru companii de renume şi, totodată, a ajutat la şcolarizarea a numeroşi elevi, prin donaţiile pe care le-a făcut.
Instanţa supremă a decis, în final, ca omul de afaceri să rămână în arest, judecătorii menţinând astfel hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din 30 ianuarie.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat că în luarea deciziei de arestare a omului de afaceri Gruia Stoica a contat şi cuantumul "exorbitant" al sumei "puse la bătaie" de acesta pentru a cumpăra "bunăvoinţa" funcţionarilor publici, înaintea licitaţiei.
În motivarea hotărârii prin care a fost dispusă arestarea lui Gruia Stoica se mai arată că un alt argument în sprijinul acestei decizii a fost mentalitatea infracţională manifestată făţiş de către omul de afaceri, care "denotă modul în care înţelege să-şi folosească toate relaţiile".
Judecătorii au făcut referire în motivare şi la "denaturarea mediului concurenţial", prin faptul că omul de afaceri ar fi încercat să afle informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta cu scopul de a obţine apoi "un câştig cert".
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au mai arătat în motivare că Gruia Stoica a dat dovadă de "lipsă de scrupule", evidenţiată de presiunea constantă asupra funcţionarilor CFR Marfă şi nu numai, în scopul adjudecării în mod ilegal a unor contracte care să asigure supravieţuirea societăţilor pe care le controlează.
Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină este acuzat de trafic de influenţă, acesta având interdicţie de a părăsi ţara.
Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.
La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.
Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".
Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.
Anchetatorii mai notează că încercările lui Gruia Stoica de a afla conţinutul ofertei pe care urma să o depună CFR Marfă nu au avut nici un rezultat, "aspect care de altfel nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă".
Astfel, arată procurorii, în 29 ianuarie 2014, la sediul SC CEO SA din municipiul Târgu Jiu au fost depuse două oferte pentru participarea la licitaţie, de la CFR Marfă şi GFR Group.
În dosarul lui Stoica apare şi numele directorului general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici. Acesta nu a putut fi însă audiat, în contextul în care a suferit un atac cerebral, a fost operat de urgenţă la Spitalul Elias, iar duminică seară a încetat din viaţă.
Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, în 29 ianuarie, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitaţie, chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe