Omul de afaceri Ilie Carabulea şi reprezentanţi ai Carpatica Asigurări şi ASF, vizaţi într-un dosar de CORUPŢIE. Ilie Carabulea a fost adus la DNA Bucureşti

Procurorii DNA au făcut, marţi, 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate de dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals şi instigare la fals. Percheziţiile vizează reprezentanţi ai societăţii Carpatica Asigurări, precum şi funcţionari din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), printre suspecţi fiind şi omul de afaceri Ilie Carabulea.

Urmărește
2459 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri Ilie Carabulea şi reprezentanţi ai Carpatica Asigurări şi ASF, vizaţi într-un dosar de CORUPŢIE. Ilie Carabulea a fost adus la DNA Bucureşti

Ilie Carabulea (Imagine: Ana Poenariu/ Mediafax Foto)

UPDATE Ilie Carabulea a fost adus la DNA

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Grupul Carpatica, a fost adus, marţi după-amiază, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el fiiind vizat, potrivit unor surse judiciare, în dosarul în care este urmărită penal soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu.

Carabulea a fost ridicat, marţi, de la Sibiu, de procurorii anticorupţie şi a fost adus la DNA în cursul după-amiezii.

Avocatul lui Carabulea: Operaţiunea s-a desfăşurat în mare secret. Se vizează nişte capete

Avocatul său, Nicolae Ucă, a declarat anterior corespondentului MEDIAFAX că "operaţiunea s-a desfăşurat în mare, mare secret" şi că "se vizează nişte capete".

Ucă mai spunea că, până la acel moment, nu i-au fost comunicate acuzaţiile care i se aduc clientului său.

"Nu mi-au comunicat acuzaţiile care i se aduc şi nu am informaţii cu privire la ceea ce se întâmplă. Sunt în drum spre Bucureşti, unde va fi audiat clientul meu. Voi vedea ce se întâmplă în momentul în care voi ajunge la sediul DNA. Operaţiunea asta s-a desfăşurat în mare, mare secret. Se vizează nişte capete, la modul cum s-a desfăşurat acţiunea", a declarat avocatul.

Tot din Sibiu au fost ridicate de anchetatori, în vederea audierii la Bucureşti, două femei, între care Ina Crudu, actualul director general al Carpatica Asig.

Soţia ministrului Finanţelor, Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) la data faptelor, este urmărită penal, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Procurorii DNA i-au prezentat, marţi, soţiei ministrului Finanţelor acuzaţiile care i se aduc în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie şi în care marţi au fost făcute percheziţii în Bucureşti şi Sibiu.

Procurorii DNA au făcut, marţi, 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie şi asimilate acestora, printre care asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals.

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că percheziţiile DNA au vizat reprezentanţi ai Carpatica Asigurări, precum şi funcţionari din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Conform surselor citate, în acest dosar sunt suspectate de fapte de corupţie 11 persoane, între care doi foşti reprezentanţi ai Carpatica Asig. Unul dintre aceştia este Marian Mîrzac, fost director general al companiei de asigurări din Sibiu, în prezent membru în Consiliul ASF, iar celălalt este Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Grupul Carpatica, din care face parte Carpatica Asig, este controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în anchetă ar fi vizat şi Carabulea, care le-ar fi oferit funcţii lui Mîrzac şi Mustăţea, ajunşi ulterior membru în Consiliul ASF şi, respectiv, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Carpatica ar fi trebuit să-şi majoreze capitalul social cu 15 milioane de euro, dar nu a efectuat această operaţiune. Cu sprijinul celor doi, care ar fi influenţat controlul ASF la companie, companiei Carpatica Asig nu i-a mai fost suspendată activitatea pe piaţa asigurărilor, potrivit surselor citate.

Aceleaşi surse arată că Mîrzac îi transmitea informaţii lui Carabulea prin intermediul lui Mustăţea.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ridicat din Sibiu de procurorii anticorupţie şi va fi dus la sediul DNA din Bucureşti, pentru a da declaraţii, Radu Mustăţea şi alte persoane suspectate de fapte de corupţie fiind deja audiate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a pus la dispoziţia DNA date despre compania de asigurări verificată, Carpatica Asig, aferente activităţii din perioada 2012-2013 a fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, absorbită în aprilie 2013 de ASF, a anunţat autoritatea de reglementare.

"Verificările vizează o speţă legată de o societate de asigurări. DNA a solicitat ASF mai multe date despre societatea de asigurări respectivă, aferente activităţii din perioada 2012-2013 a fostei Comisii de Surpaveghere a Asigurărilor, absorbită de ASF în 29 aprilie 2013. ASF pune la dispoziţia organelor de cercetare documentele solicitate, atât din perioada fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor cât şi, dacă va fi necesar, documente ulterioare", a comunicat autoritatea, menţionând că mai multe detalii vor fi transmise ulterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici