Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat sub control judiciar

Procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Nelu Iordache, acesta fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală şi instigare la înşelăciune.

Urmărește
774 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat sub control judiciar

Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat sub control judiciar (Imagine: Marius Dumbrava/ Mediafax Foto)

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost dus la DIICOT, joi, după ce procurorii au făcut percheziţii atât la locuinţa acestuia cât şi la sediul firmei pe care o deţine. Ulterior, a fost dus la parchet unde s-a dispus măsura controlului judiciar. Alte şase persoane au fost puse sub control judiciar iar pentru şase dintre suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere.

În total, s-au făcut 37 de percheziţii, în Ilfov, Bucureşti, Piteşti, Galaţi, Călăraşi şi Giurgiu, prejudiciul fiind estimat de DIICOT la 13.130.977 de lei.

"Începând cu anul 2011 o societate cumpăra, prin diferite persoane, de la persoane vătămate cantităţi mari de piatră sau alte bunuri, introducând la plată file cec fără acoperire. Mărfurile achiziţionate astfel erau livrate către diverşi beneficiari, în special către Romstrade şi o altă societate, prin intermediul altor două firme, la preţuri mult mai mici decât cele de achiziţie", susţin procurorii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici