Onţanu cere desfiinţarea construcţiilor din Zona Arena
Primarul sectorului 2 Neculai Onţanu a somat, miercuri, SC Arena Invest SRL să desfiinţeze toate construcţiile din Zona Arena din strada Barbu Văcărescu nr.164D pe motiv că nu au autorizaţie de construcţie şi alte avize necesare, decizia fiind luată în urma unor sesizări ale locuitorilor din zonă.
Onţanu cere desfiinţarea construcţiilor din Zona Arena (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Primăria Sectorului 2 informează, miercuri, că mai mulţi locuitori din zonă au reclamat atât poluarea fonică, în special după orele 22.00, dar şi aglomerarea străzii Barbu Văcărescu cu autovehicule sau cu pietoni.
"Locuitorii din cartierul Floreasca au mai sesizat că deşi spaţiile verzi din zonă au fost înfrumuseţate ele au fost distruse, iar holurile de bloc au fost transformate în toalete publice", mai precizează sursa citată.
Primăria sectorului 2 a notificat miercuri societatea Arena Invest SRL pentru desfiinţarea construcţiilor şi pentru sistarea oricărei activităţi la arena de spectacole.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei
-
ZF: Un tronson de autostradă construit de un gigant din Austria trebuie demolat în totalitate în Ungaria. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţie
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
"Primăria Sectorului 2 a aplicat o amendă pentru ridicarea construcţiilor fără autorizaţie şi a dispus intrarea în legalitate însă proprietarul terenului nu s-a conformat măsurilor dispuse. Ştim că şi autorităţile municipale au aplicat, de asemenea, o amendă, probabil vom aştepta decizia instanţei pentru a demola clădirile", a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Neculai Onţanu.
În ultima perioadă, la Zona Arena au avut loc mai multe evenimente artistice, printre care Ciuc Summer Fest (16 - 18 iulie), unde capete de afiş au fost Faithless, Pink Martini şi Gary Moore, dar şi concerte susţinute de Massive Attack, Aerosmith sau Bob Dylan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO